Alegerile pentru membrii Consiliului Facultății de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii din Suceava vor fi reluate mâine, după ce scrutinul de luni a fost contestat de un elector. Acesta a sesizat că din cei de 25 de universitari care şi-au depus candidatura pentru un mandat în Consiliul facultăţii, pe buletinul de vot erau consemnaţi doar 23.
„A fost o eroare la tipărirea buletinului. Constestaţia a fost admisă şi joi se va relua procedura de vot”, a menţionat Liana Pascariu, preşedinta Biroului Electoral al Universităţii.
Componenţa Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică este de cel mult 75% cadre didactice şi de cercetare titulare şi cel puţin 25% studenţi, în cazul de faţă 18 universitari şi 7 studenţi.
Reamintim că luni, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava au avut loc alegerile pentru funcţia de rector, pentru mandatele de membru în Consiliul facultăţii, Consiliul pentru studii universitare de doctorat şi Senatul USV.
331 de electori la urne
Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa a obţinut un nou mandat la conducerea Universităţii „Ştefan cel Mare”, acesta fiind votat de peste jumătate dintre electorii instituţiei.
Prorectorul responsabil de imaginea Universităţii, prof. univ. dr. Ştefan Purici, a declarat că 331 de electori, cadre didactice şi de cercetare şi studenţi, au fost prezenţi luni la urne, aproximativ 260 dintre sufragii fiind în favoarea candidatului pentru funcţia de rector, Valentin Popa. Popa a fost singurul universitar care s-a înscris în cursa pentru şefia Universităţii sucevene, condiţia ca acesta să fie validat pentru încă un mandat fiind obţinerea a cel puţin 50%+1 dintre sufragii.
În cursul după-amiezii de ieri, Purici a mai menţionat că numărătoarea voturilor pentru toate structurile pentru care s-au organizat alegeri încă nu este finalizată.
Cât priveşte alegerile pentru Senatul USV, în cursa pentru un mandat în cel mai înalt for de decizie şi deliberare de la nivelul universităţiis-au înscris 73 de universitari pentru cele 27 de locuri disponibile.
Pentru fotoliul de conducere al Consiliului pentru studii universitare de doctorat şi-au depus candidatura Dumitru Amarandei şi Vasile Gheorghiţă Găitan.