Primarii din judeţul Suceava vor fi informaţi despre cum va fi aplicat programul „Fiecare copil în grădiniţă”. Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a declarat ieri că în şedinţa din această săptămână, Guvernul a adoptat o hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă.
Astfel, prin Legea nr. 248/2015 se extinde la nivel naţional Programul pilot "Fiecare copil în grădiniţă", lansat în iulie 2010 de Asociaţia Ovidiu Ro şi Ministerul Educaţiei Naţionaleşi CercetăriiŞtiinţifice şisestabileşte principiul de acordarelunară a unui stimulent financiar sub forma unuitichet social învaloare de50de lei,învederea creşterii accesului şi prezenţei în învăţământul preşcolar a copiilor dezavantajaţi,cuvârsta cuprinsă între3şi6ani. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie, adică de două ori venitul minim garantat pentru o persoană singură. Sprijinul financiar va fi acordat pentru perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere completată de părinţi sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul.
„Înscrierea în cadrul acestui program este permanentă, pentru a permite familiilor să îşi înscrie copiii la grădiniţă şi după începerea anului şcolar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preşcolarul a îndeplinit criteriile de frecvenţă. Aceste tichete sociale vor putea fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite şi/sau rechizite”, a explicat prefectul judeţului Suceava.
Şedinţa de informare de la Suceava cu privire la acest program va avea loc în data de 10 februarie a.c. şi va fi organizată de Asociaţia Ovidiu Ro. Reprezentanţii acestei asociaţii vor organiza două sesiuni de informare, una pentru primari şi asistenţi sociali şi una pentru inspectori şcolari şi directori de grădiniţă.