O amplă acţiune într-un dosar de contrabandă, coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a vizat şi câţiva poliţişti din judeţul Suceava, care au fost ridicaţi în cursul zilei de luni şi duşi în faţa procurorului de caz din Capitală pentru a fi audiaţi. Din informaţiile pe care le avem este vorba de patru poliţişti, care lucrează la Posturile comunale de Poliţie din Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Frumosu.
Trei dintre ei au ajuns şi în arest, în baza ordonanţelor de reţinere pentru 24 de ore. Printre cei anchetaţi în acest dosar se găseşte şi şeful Postului comunal de Poliţie Moldoviţa.
40 de mandate de aducere, 18 suspecţi reţinuţi
Acţiunea de luni a fost una de amploare, în cadrul percheziţiilor fiind angrenaţi peste 150 de poliţişti.
"Luni, 18 ianuarie, peste 150 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au efectuat 36 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Suceava şi au pus în aplicare 40 de mandate de aducere, emise pe numele mai multor persoane bănuite de contrabandă cu tutun şi produse din tutun”, a informat Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti într-un comunicat de presă.
Din anchetă rezultă că gruparea introducea în România, din Ucraina, ţigări de contrabandă, care aveau ca destinaţie finală principală municipiul Bucureşti.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate, în vederea confiscării, peste 250.000 de ţigarete.
După ce au ajuns la Bucureşti, pentru a fi audiaţi, pe numele a 18 dintre suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.
Poliţiştii, reţinuţi 24 de ore, apoi lăsaţi liberi fără vreo interdicţie
Trei dintre poliţiştii vizaţi de anchetă au petrecut 24 de ore în arest. Este vorba de Vasile Niga Solcan, şeful Postului de Poliţie Moldoviţa, Alina Rusu Carmen, agent la Postul de Poliţie Moldoviţa, şi Ghiocel Florian Purşega, de la Postul comunal Vatra Moldoviţei.
Interesant este că după 24 de ore de arest cei trei au fost lăsaţi în libertate, fără a le fi impusă nici o măsură restrictivă. Din informaţiile pe care le avem, neconfirmate oficial, cei trei poliţişti nu au calitatea de inculpaţi, ci doar calitatea de suspecţi. În aceste condiţii aceştia au revenit la locurile lor de muncă.
Anchetatorii nu au precizat încă ce fapte li se impută concret celor trei poliţişti în acest caz. Fiind vorba de un număr mare de persoane cercetate ancheta este încă la început.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Suceava.
Până în momentul de faţă, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava nu a luat vreo măsură de punere la dispoziţie a celor patru subofiţeri, având în vedere că aceştia nu au calitatea de inculpaţi.
Tot la nivel neoficial, se bănuieşte că poliţiştilor nu li s-a impus vreo măsură restrictivă, aşa cum era de aşteptat, în condiţiile în care probatoriul faţă de aceştia este unul subţire.