Nebunie la ”Urgenţă”

Boală, sărăcie, medici puţini şi suprasolicitaţi, oboseală, stres şi nervi - aceasta este atmosfera de zi cu zi din Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Zilnic, la Urgenţă vin în medie 250 de oameni din tot judeţul, unii aduşi de ambulanţe, alţii de familii sau singuri, dar cel puţin în două zile din săptămână, luni şi marţi, numărul prezentărilor depăşeşte lejer 300 de persoane. Care sunt consultate de unul dintre cei zece medici care lucrează în UPU, plus trei pediatri care se ocupă exclusiv de copii. Copii care reprezintă peste o treime din pacienţi.

În tura de noapte, când vin în medie 60-70 de pacienţi, secţia poate asigura doar doi doctori.  Raportat la numărul de pacienţi, în UPU ar trebui să mai fie încă zece medici şi cel puţin încă 20 de asistente medicale, dar absolvenţii facultăţilor de medicină nu se înghesuie la această specializare, extrem de solicitantă, astfel că spitalul nu are de unde să-i ia. Ultima oară când s-a organizat examen pentru rezidenţiat în Urgenţe a fost în urmă cu patru ani. Suceava a primit trei rezidenţi. Între timp, unul a renunţat, altul şi-a anunţat intenţia de a pleca în străinătate, iar al treilea este aşteptat cu speranţa ca la finalul rezidenţiatului, anul viitor, să se prezinte la post.

Până la acoperirea necesarului real mai este însă mult şi spitalul trebuie să facă faţă cu personalul insuficient pe care îl are, iar acest lucru este cu atât mai dificil cu cât şi spaţiul în care funcţionează UPU până în luna martie este la jumătate faţă de cel în care s-a desfăşurat activitatea până la începerea lucrărilor de modernizare.

Pentru fiecare pacient care vine la Urgenţă, problema lui este cea mai gravă şi doreşte să-i fie rezolvată cât mai repede şi cât mai bine, indiferent dacă este vorba despre un infarct, un atac vascular cerebral, o criză de lumbago ori o căzătură în curte în urma căreia s-a zgâriat la genunchi.

Directorul medical al spitalului, el însuşi medic urgentist, dr. Tiberius Brădăţan, spune că între 25 şi 40% din cazurile care vin într-un an la UPU ar putea fi rezolvate cu uşurinţă de medicii de familie sau de cei din policlinică. Însă organizarea sistemului medical românesc, care permite acestor medici doar 20 de consultaţii gratuite pe zi, obligaţia programărilor şi trimiterilor pentru consultaţii gratuite, desfiinţarea spitalelor mici şi criza de medici îi determină pe oameni să se prezinte direct la UPU, unde odată ajunşi sunt sigur consultaţi şi investigaţi în ziua în care au venit. Efectul însă este că pentru ceea ce este catalogat ca urgenţă minoră un pacient poate să aştepte ore bune.

Pacienţii clasificaţi ca urgenţe minore pot petrece şi 5-6 ore în UPU

Dr. Brădăţan afirmă că, legal, din momentul în care un pacient este luat în evidenţă nu trebuie să treacă mai mult de două ore, dar o consultaţie în Urgenţă înseamnă mai mult decât o discuţie medic-pacient. Până când sunt făcute toate analizele şi investigaţiile de specialitate timpul petrecut la spital creşte substanţial. În mod real, sunt oameni care petrec în UPU şi 5-6 ore, ceea ce de foarte multe ori provoacă nemulţumiri şi chiar scandal. Concret, dacă în triaj sunt 10-15 persoane şi în stabilizare alte 15-20, un pacient din triaj care nu este urgenţă majoră poate aştepta circa o oră până i se face fişa de prezentare, apoi cel puţin încă o oră până când poate fi văzut de un medic din UPU. Analizele, eventual şi o ecografie sau o radiografie, pe care le primeşte după ce a ajuns în stabilizare, mai pot însemna cel puţin încă o oră. Dacă mai are nevoie şi de consultaţia unui medic specialist care are în grijă şi pacienţii din secţia în care lucrează, se adaugă timp suplimentar.

Ieri după-amiază, de exemplu, în jurul orei 15.00, erau pacienţi pe targă inclusiv pe holul de la stabilizare, iar ambulanţele continuau să aducă alţii. La ora 16.00, pe rampa de la UPU erau trei ambulanţe. Printre cei care aşteptau de câteva ore bune să ajungă în faţa unui doctor am întâlnit oameni care au căzut pe gheaţă în urmă cu câteva zile şi s-au prezentat ieri pentru că durerile nu au încetat, diabetici cărora le-a crescut brusc glicemia, bătrâni cuminţi care acuzau stări de ameţeală, tineri nervoşi că nu se simt bine şi nimeni nu vine să-i vadă.

Elena Moancă, în vârstă de 79 de ani, din Liteni, ne-a spus că de duminică a început să aibă amețeli. Nu a mai ajuns la medicul de familie, a venit direct la Urgență și de la amiază aștepta liniștită să-i vină rândul la consultație.

Vasile Afemei, din Fălticeni, și-a pierdut însă răbdarea. Ne-a declarat că a venit de dimineață, de la 10.30, la spital, trimis de medicul de familie din cauza unui puseu de hipertensiune. I-au fost recoltate analize și aștepta rezultatul, dar a precizat că cele peste cinci ore petrecute la UPU înseamnă deja prea mult.

Toţi sunt nemulţumiţi de timpul consumat cu aşteptarea. Fiecare, convins că poate să moară de zece ori până ajunge la medic. Un om bolnav reclamă atenţie imediată. Nu îl interesează că nu sunt doctori, că cei care mai sunt consultă pe bandă rulantă şi că la căpătâiul unui pacient în stare gravă aceştia pot petrece şi trei, patru ore. Acestea nu sunt problemele pacientului; singurul lucru care îl preocupă este durerea lui, timpul lui şi serviciile medicale la care consideră că are dreptul, pentru care eventual a mai şi cotizat ani în şir la sistemul asigurărilor de sănătate.

De partea cealaltă sunt medicii şi asistentele cu cearcăne adânci, suprasolicitaţi, care intră în gardă astăzi la ora 20.00 şi ies mâine la ora 14.00. Doctorul Brădăţan afirmă că în fişa postului unui medic din UPU scrie şi că trebuie să aibă rezistenţă crescută la efort fizic şi psihic intens. Până acum, în România nici un doctor nu a ieşit la pensie de la Urgenţe. Un sistem de sănătate el însuşi bolnav menţine o confruntare permanentă care îi macină componentele esenţiale: medici şi pacienţi.