Două surori în vârstă de 8 şi 12 ani, orfane de tată şi cu o mamă alcoolică, au ajuns în grija statului. Reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava au luat această măsură după ce au constatat că mama fetelor, cea care ar fi trebuit să le aline durerea pierderii tatălui, să îşi asume creşterea şi îngrijirea fetelor, educaţia lor şi crearea unui mediu familial adecvat, a fost cea care le-a abandonat. Situaţia din familia celor două minore s-a înrăutăţit la începutul anului 2015, după decesul tatălui şi după ce au început să fie neglijate de propria mamă, consumatoare de alcool şi cu un anturaj nepotrivit. Cazul celor două surori a ajuns mai întâi în atenţia Serviciului de urgenţă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, specialiştii menţinând legătura cu asistentul social din cadrul primăriei unde au domiciliul minorele în vederea monitorizării îndeaproape a situaţiei celor două fete neglijate de mamă. În urma întrunirii Consiliului Comunitar Consultativ, la iniţiativa autorităţii locale, mama a fost responsabilizată să facă curat urgent în locuinţă, să nu mai consume băuturi alcoolice şi să nu îşi mai lase copiii nesupravegheaţi, fiind informată de riscul de a-i pierde. Din păcate, femeia nu a luat în serios cele spuse de autorităţi, astfel că, la câteva luni, şi-a pierdut copiii.
Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că „mama celor două minore nu a ţinut cont de avertismentele primite, fapt care a condus la situaţia de risc, care a impus preluarea celor două minore în sistemul de protecţie, în regim de urgenţă. Pentru cele două minore s-a instituit o măsură de protecţie la un asistent maternal profesionist”. Reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava au spus că în cazul în care mama va reuşi să se reabiliteze şi să facă dovada responsabilităţii creşterii şi întreţinerii celor două fiice, va beneficia de consiliere şi sprijin pentru a păstra legătura cu minorele şi pentru reintegrarea în familie a acestora.
În anul 2015 au fost înregistrate 518 sesizări de violenţă în familie confirmate (abuz fizic, abuz emoţional, abuz sexual, neglijare), dintre care 410 cazuri de neglijare, 30 de abuz fizic, 11 cazuri de abuz sexual, 67 de cazuri de abuz emoţional, numărul acestora fiind mai mare decât în anul 2014, când s-au înregistrat 489 de sesizări similare, sau decât în 2013, când au fost 419 sesizări la Protecţia Copilului Suceava. În 2015 a crescut numărul sesizărilor de abuz emoţional şi fizic faţă de minori şi a scăzut numărul sesizărilor de abuz sexual. În cele mai multe cazuri, părinţii sunt cei care îşi neglijează copiii, îi abuzează fizic şi psihic, mai ales pe fondul consumului de alcool.