Un tânăr de 29 de ani, aflat în arest preventiv de mai bine de jumătate de an, a fost condamnat ieri de Tribunalul Suceava la şapte ani de închisoare. Fănel Constantin Solomon, din Comăneşti, a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, cu menţiunea că pedeapsa dictată ieri nu este definitivă, existând şi calea de atac la Curtea de Apel Suceava.
Agresiunea s-a petrecut după un scandal care a avut loc la o casă din satul Humoreni, scandal provocat de Ion Firuţ Solomon, fratele tânărului condamnat în cursul zilei de ieri.
Ion Firuţ Solomon a venit pe timp de noapte la locuinţa fostei sale concubine, împreună cu care avea un copil în vârstă de patru săptămâni, femeia având şi un alt copil, în vârstă de 12 ani.
Ion Firuţ Solomon a provocat scandal sub pretextul că vrea să-şi ia bebeluşul acasă, moment în care rudele fostei concubine au încercat să-l împiedice să plece cu minorul. Mama bebeluşului l-a luat pe acesta şi s-a refugiat în casa unui vecin, fostul concubin luând o furcă cu care a ameninţat-o să iasă din acel imobil.
Între timp, fratele celui care a provocat tot scandalul l-a lovit cu toporul în zona capului pe celălalt copil al femeii. Minorul în vârstă de 12 ani a fost găsit căzut în apropierea locuinţei sale, cu leziuni la nivelul capului, fiind transportat de urgenţă, în stare de comoţie cerebrală, la Spitalul Judeţean Suceava.
În urma examinării medico-legale, s-a stabilit că minorul a suferit un traumatism cranio-cerebral cu plagă parietală stânga subdurală, leziunile necesitând aproximativ 35 de zile de îngrijiri medicale.
Cercetările au fost preluate de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Procurorul criminalist a hotărât reţinerea pentru 24 de ore a celui acuzat că l-a agresat pe minor, iar ulterior Fănel Constantin Solomon a fost arestat preventiv, el fiind în arest şi în momentul de faţă.