O partidă de vânătoare organizată sâmbătă, în comuna Arbore, s-a transformat în scurt timp într-o anchetă poliţienească. Asta după ce un bărbat de 43 de ani, din Volovăţ, a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi având trei alice într-un picior. Incidentul s-a petrecut după ce unul dintre vânători a tras un foc de armă în direcţia unui iepure, ignorând faptul că victima era prea aproape.
În baza autorizației de vânătoare colective, eliberată de AJVPS Suceava, pentru speciile iepure și vulpe, sâmbătă a fost organizată o acțiune de vânătoare pe fondul cinegetic denumit Comănești la care au participat 14 vânători și nouă gonaci.
Printre vânători s-a aflat şi Ioan Pop, un bărbat de 68 de ani, din municipiul Suceava, titular al permisului de armă tip B, vizat la zi. Ioan Pop este titular al permisului de vânătoare permanent, eliberat de AJVPS Suceava, având calitatea de membru vânător, având la zi şi certificatul de asigurare eliberat de ASIROM, cu perioadă de valabilitate 15 mai 2015 - 14 mai 2016.
„Cercetările preliminare au stabilit faptul că evenimentul în cauză s-a produs pe fondul nerespectării obligațiilor de păstrare a distanțelor corespunzătoare între vânători, respectiv de efectuare a tragerii asupra vânatului. În fapt, autorul a executat un foc de armă în direcția vânatului (un iepure), zonă în care se afla și victima, şi întrucât aceasta se afla în zona tirului, trei dintre alicele rezultate au lovit-o în gamba stângă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.
Sesizaţi de victimă, poliţiştii au demarat o anchetă. De la locul incidentului a fost ridicat un tub de cartuș, marca Rion Magnum, de calibru 12. Pentru finalizarea anchetei a fost ridicată şi arma de vânătoare deţinută de Ioan Pop, un Winchester, urmând să fie audiaţi şi toţi cei care au participat la partida de vânătoare de sâmbătă.
Bărbatului rănit i-au fost extrase alicele, iar mai apoi acesta a refuzat atât internarea cât şi să depună plângere penală. Cu toate acestea, poliţiştii au întocmit dosar penal şi derulează cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.
(12 ian 2016, 01:49:02