Plata contribuţiei primăriilor la Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) a reprezentat subiect de dispută între PNL şi PSD în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, mai ales că administraţia judeţeană a deschis procese în cazul a 47 de unităţi administrativ teritoriale rău platnice. Liberalii, prin vocea liderului de grup, Vasile Ilie, au propus ca cele 47 de primării cu datorii la SMID să primească bani la echilibrarea bugetelor locale pentru achitarea ratei pe anul trecut, astfel încât Consiliul Judeţean să renunţe la procese. "Noi dorim ca cele 47 de localităţi cu datorii la SMID să primească bani într-o rubrică specială pentru plata ratei pentru 2015, astfel ca noi să scutim Consiliul Judeţean de 47 de procese cu aceste primării. Gândesc că e normal ca noi, Consiliul Judeţean, să ne îndreptăm cu procese împotriva a jumătate din localităţi. De acea propun să dăm o rată pentru un an, să nu blocăm lucrurile pentru că SMID este proiectul numărul unu al judeţului", a declarat Vasile Ilie.
Nechifor: "Dacă noi dăm bani anual şi sunt unii care nu au plătit vreodată, îmi pare foarte rău. Ori suntem luaţi... ori nu am înţeles eu cum funcţionează lucrurile"
În replică, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a ţinut să aducă aminte că primăriile au primit la echilibrarea bugetelor locale sprijin financiar din 2011 până anul trecut pentru plata contribuţiei la SMID, însă multe nu au achitat nici un leu. "Din 2011, prin hotărâre de consiliu judeţean s-au alocat bani pentru localităţi exact pentru acest lucru. Dacă noi dăm bani anual şi sunt unii care nu au plătit vreodată, îmi pare foarte rău. Ori suntem luaţi... ori nu am înţeles eu cum funcţionează lucrurile", a spus Nechifor.
El a subliniat că din acest an lucrurile sunt mai stricte la repartizarea fondurilor de echilibrare comparativ cu anii anteriori. "Legea bugetului de stat are prevederi explicite la formula prin care noi putem echilibra bugetele localităţilor, şi anume sunt patru tipuri de ajutor financiar de echilibrare. În primul rând e vorba de ratele de capital, adică împrumuturile care sunt angajate de primării care au scadenţă de plată în acest an. Apoi e vorba de arierate, adică de datorii neachitate cu termen de plată mai mare de 90 de zile. Al treilea tip de ajutor financiar pe care-l dăm noi la echilibrarea bugetelor îl reprezintă cofinanţarea proiectelor de dezvoltare locală, iar al patrulea înseamnă cofinanţarea proiectelor europene. Faţă de alţi ani, când era permisă introducerea unor criterii, anul acesta nu mai avem posibilitatea", a explicat şeful administraţiei judeţene.
Nu în ultimul rând, a arătat Cătălin Nechifor, sprijinirea financiară a celor 47 de primării rău platnice ar deranja restul primăriilor care şi-au achitat contribuţiile la SMID. "Ce va face Consiliul Judeţean, inclusiv noi ca persoane fizice, în momentul în care restul de 67 de primării care au plătit până acum ratele la SMID se vor îndrepta cu procese împotriva noastră? Ne propuneţi să scăpăm de 47 de procese şi în schimb să ne alegem cu 67 de procese?", s-a întrebat retoric preşedintele Consiliului Judeţean. Amendamentul liberalilor propus de Vasile Ilie a căzut în final la vot.