O fetiţă în vârstă de 3 săptămâni a murit în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Suceava, unde era internată de câteva ore, alături de mama sa. Tragedia s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, a doua zi fiind sesizată şi Poliţia municipiului Suceava, care a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Fata a fost adusă pe lume în luna decembrie a anului trecut de o tânără în vârstă de 29 de ani, din comuna Şerbăuţi, fiind un copil clinic sănătos, care nu a pus nici un fel de probleme în zilele premergătoare naşterii.
Duminică, 3 ianuarie, bebeluşul a fost reinternat în Secţia de Pediatrie, după ce trecuse mai întâi pe la Spitalul din Siret, având o infecţie în zona buricului. Duminică noapte, după ce i s-a dat lapte şi a primit tratamentul prescris de medic, fetiţa a adormit, după care, în jurul miezului nopţii, a început să devină agitată. La scurt timp, mama sa a constatat că fata nu mai respiră şi a alertat personalul medical. S-au încercat manevre de resuscitare, însă micuţa nu a mai putut fi salvată. După efectuarea manevrelor de resuscitare conform procedurilor, fetiţa a fost declarată decedată.
Cea mai probabilă cauză a decesului este asfixia cu lapte, însă concluziile medico-legale trebuie să lămurească dacă această cauză principală a decesului are vreo legătură cu tratamentul administrat. Funcţie de rezultatele analizei medico-legale urmează şi ca poliţiştii să tragă o concluzie în dosarul penal pe care l-au deschis.