Vremea se răceşte în toată ţara începând de astăzi. În ultimele zile din decembrie, de Revelion şi la începutul noului an vor fi temperaturi între 0 şi 5 grade ziua şi între -7 şi -2 grade noaptea, iar ninsori sunt posibile doar la munte, dar vor fi slabe şi temporare.
Vremea se va răci în toată Moldova, astfel că începând de astăzi se vor înregistra temperaturi maxime între 1 şi 4 grade ziua şi între -5 şi -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an şi în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitaţii temporare şi slabe cantitativ.
La munte temperaturile vor fi de în scădere şi se vor situa, în medie, între -3 şi 0 grade ziua şi între -9 şi -3 grade noaptea. Ninsori slabe şi temporare sunt posibile în 27 şi 29 decembrie, precum şi în primele zile ale noului an.