Colindătorii care au trecut pragul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava au fost parcă mai numeroşi ca niciodată în acest an. În perioada 16-27 decembrie, pe porţile acestei instituţii au trecut peste 500 de persoane care au oferit spectacole legate de Crăciun şi Anul Nou. Printre aceştia s-au aflat şi peste 100 de copii din centre de plasament, case de tip familial sau din familii nevoiaşe pe care Moş Crăciun Poliţist nu i-a uitat şi le-a adus cadouri şi în acest an.
Colinde au fost interpretate sub bradul din holul IPJ Suceava şi de copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, dar şi de coruri de preoţi şi studenţi, iar drept răsplată colindătorii au primit dulciuri şi alte daruri.
„Este satisfacţia unei instituţii care devine tot mai transparentă şi mai apropiată de comunitatea pe care o deserveşte. Prezenţa numeroasă a colindătorilor, a copiilor este semnul că Poliţia devine un reper social, o instituţie deschisă, iar poliţiştii sunt mai mult decât funcţionari publici cu statut special, sunt oameni care îşi fac cu drag meseria şi veghează la liniştea cetăţenilor”, a precizat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Colindele s-au dovedit un dar frumos pentru poliţiştii aflaţi la muncă în zilele de Crăciun sau în Ajun, iar aceştia nu au fost deloc puţini, ci undeva în jurul a 300 de persoane.
Poliţiştii au dorit să le mulţumească tuturor celor care i-au colindat şi speră ca aceste tradiţii şi obiceiuri populare să se menţină şi în viitor.