Colonelul Mugurel Anton, șeful Garnizoanei Suceava, a fost înscris, ieri, în Cartea de onoare a valorilor bucovinene, de la Instituţia Prefectului județului Suceava. Placheta ”Diploma de Excelenţă” i-a fost înmânată, ieri, de prefectul de Suceava, Constantin Harasim, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, ”într-o zi cu conotații deosebite, de comemorare a eroilor Revoluției din Decembrie”. Harasim a subliniat rolul armatei române în timpul evenimentelor din decembrie 1989, când a trecut de partea revoluționarilor, arătând că ”armata este întotdeauna pentru popor”.
Colonelul Anton s-a declarat onorat de nominalizare și de faptul că face parte din armata română.
După ședința de colegiu, toți reprezentanții instituțiilor centralizate au participat la ceremonia de comemorare a eroilor Revoluției din Decembrie 1989, care a avut loc la troița de la Biserica ”Sfânta Înviere” din centrul municipiului Suceava. La eveniment au luat parte familiile sucevenilor care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din decembrie, la București, Timișoara și în alte orașe în care revoluția a fost cu vărsare de sânge, reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din județ, conducerea Primăriei Suceava, lideri PNL și reprezentanți ai altor partide politice și ai instituțiilor publice.
Din păcate, de la an la an, numărul participanților care nu dețin o funcție publică este din ce în ce mai mic.