Primăriile sucevene care până la data de 1 decembrie a.c. nu şi-au achitat contribuţia financiară ce le revine în implementarea proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor (SMID) au fost acţionate în instanţă de Consiliul Judeţean, pentru recuperarea banilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat acest lucru ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a CJ şi, ulterior, într-o conferinţă de presă.
Nechifor a arătat că, în ciuda nenumăratelor apeluri la primari şi la consiliile locale, sunt localităţi, precum oraşul Gura Humorului, care din 2012 şi până acum nu au plătit nici măcar un leu, sau Suceava, care a achitat doar jumătate din suma la care s-a angajat prin contract. Suceava este şi cel mai important beneficiar al proiectului şi suma pe care o avea de plătit la un moment dat ajunsese la un milion de euro.
Nechifor: ”Proiectul nu este al Consiliului Judeţean, deşeurile sunt produse în comunităţile locale”
Nechifor a precizat că lucrările din proiectul SMID sunt executate în proporţie de 99%, dar din cauza neachitării contribuţiilor din partea consiliilor locale, riscă să nu poată fi plătită ultima tranşă din bani şi să fie nevoie de o prelungire a termenului.
”Din cauza unora suntem în situaţia ca proiectul să nu se încheie şi să suferim toţi. Nu putem forţa pe nimeni să plătească, potrivit legii, raporturile dintre Consiliul Judeţean şi primării şi consilii locale sunt de coordonare şi colaborare. Și atunci, mergem în instanţă. Nu avem banii în cont, nu putem face plata finală. Proiectul acesta nu este al Consiliului Judeţean, deşeurile sunt produse în comunităţile locale. Nimeni nu a forţat vreun consiliu local să se asocieze şi să îşi asume prin hotărâre de consiliu local cofinanţarea. Dar dacă şi-au asumat, trebuie să plătească”, a spus preşedintele CJ, care a mai precizat că tuturor localităţilor li s-au repartizat sume din care ar fi putut să achite această contribuţie, prin urmare este vorba despre rea-voinţă.
Numai închiderea gropii de gunoi de la ”Călău”, în cadrul proiectului SMID, a costat 15 milioane de lei, iar municipiul Suceava, care a scăpat de o sursă majoră de poluare, nu a achitat nici până acum integral sumele la care s-a angajat.
Valoarea totală a proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor (SMID) în judeţul Suceava este de 51,761 milioane euro (218,045 milioane lei), fără TVA, din care 35,778 milioane euro bani europeni, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Restul reprezintă contribuţie de la bugetul de stat (guvern) şi contribuţia locală (bugetul Consiliului Judeţean şi administraţiilor locale).