Suceveanca Ioana Cîmpanu, studentă a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii din Suceava, a obţinut o finanţare nerambursabilă de aproximativ 15.000 de euro pentru a-şi pune în practică ideea de afaceri, respectiv înfiinţarea unei agenţii de turism în municipiul Suceava.
„Am auzit de această oportunitate de finanţare chiar în timpul unui curs la facultate. Deşi oarecum sceptică în privinţa posibilităţii de a obţine acea finanţare, nu am ezitat şi m-am înscris chiar în aceeaşi zi. Înscrierea în proiect a fost urmată de participarea la o serie de cursuri de antreprenoriat şi, ulterior, de participarea la un concurs de planuri de afaceri. Am pus ideea de afaceri pe hârtie, conform cerinţelor, şi am trimis planul de afaceri chiar la sfârşitul perioadei de înscrieri la concurs”, declară Ioana Cîmpanu.
După aproximativ o lună, proiectul tinerei studente de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava avea să fie declarat eligibil pentru finanţare şi câştigător, obţinând cel mai mare punctaj în urma evaluării tuturor proiectelor depuse la nivelul Regiunii Nord-Est, evaluarea fiind efectuată de o comisie formată din câte şapte membri, din care trei reprezentanţi ai mediului de afaceri, mediului financiar, patronate din aria de implementare a proiectului şi un observator din partea OTIMMC Iaşi.
Agenţia este vizavi de Universitate şi Observatorul Astronomic
Proiectul „O Şansă pentru Succes în Afaceri – SUCCES”, iniţiat de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Neamţ, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, a reprezentat şansa ei şi a altor tineri cu spirit antreprenorial din regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Centru să-şi pună în practică ideile de afaceri cu ajutorul unei finanţări nerambursabile acordate în baza Schemeideajutordeminimis„Sprijin pentru antreprenori”.
„După semnarea contractului de finanţare a urmat perioada de implementare a proiectului şi, implicit, a ideii de afaceri. Astfel, sub atenta îndrumare a echipei de consultanţi din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, am reuşit să înfiinţăm Agenţia de Turism Campion Tour din Suceava, situată chiar vizavi de Universitate şi Observatorul Astronomic. Finanţarea nerambursabilă s-a concretizat, în mare parte, în investiţii în mobilier, aparatură de birou performantă, platformă de rezervări online, consumabile şi, nu în ultimul rând, în promovare. Personalul agenţiei este 100% calificat, cu studii universitare de licenţă, master şi chiar doctorat în turism şi, mai mult decât atât, cu experienţă, căci toţi angajaţii au lucrat de-a lungul timpului în cadrul altor agenţii de turism. Am reuşit să formăm o echipă competitivă care să poată oferi sfaturi de călătorie avizate, pachete de vacanţă diversificate şi, nu în ultimul rând, să manifeste o reală preocupare faţă de client şi solicitările acestuia”, a mai declarat Ioana Cîmpanu.