Programul de funcţionare al celui mai mare patinoar artificial din Suceava, Patinoarul Areni, a fost modificat, astfel încât elevii şi studenţii, care au intrat în vacanţă, să se poată bucura de luciul de gheaţă în fiecare zi.
Astfel, de luni până vineri, Patinoarul Areni este deschis între orele 13.30 – 15.00, 16.00 – 17.30, 18.00 – 19.30.
Sâmbătă şi duminică programul de funcţionare a fost prelungit, accesul pe gheaţă fiind posibil de la ora 11.00 până la 12.30, de la 13.30 la 15.00, de la 16.00 la 17.30 şi de la 18.00 la 19.30.
Sucevenii pasionaţi de sporturile pe gheaţă vor putea face mişcare şi să se distreze patinând pe gheaţa Patinoarului Areni chiar şi în mini-vacanţa de Crăciun, după cum a anunţat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Astfel, cu excepţia zilei de 24 decembrie, adică în Ajunul Crăciunului, Patinoarul Areni va fi deschis fără întrerupere celor care vor să se distreze pe patine.
Accesul la patinoar se face la aceleaşi tarife ca şi anul trecut. Mai exact, taxa de intrare pentru preşcolari, elevi şi studenţi este de numai 5 lei, pentru adulţi, taxa de intrare la patinoar este de 9 lei de persoană, iar taxa de ascuţire a patinelor este de 3 lei de pereche.