Printează articolul
Trimite e-mail
Totul a pornit de la visul unui copil, într-un mic orăşel austriac. De la o joacă pe o masă din sufragerie, pe care micul impiegat şi-a aranjat-o singur, cu pietre, bolovani şi iarbă din curtea părinţilor. Copilul de atunci a crescut, iar odată cu el s-a făcut mare şi trenuleţul de jucărie. Decorul s-a mutat şi el, din sufrageria casei părinţilor, din Austria, într-o localitate de munte a judeţului Suceava.
De ce e unică mocăniţa de la Moldoviţa
Mocăniţa de la Moldoviţa este astăzi una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului, iar acest lucru i se datorează exclusiv unui austriac, Georg Hocevar, cel care în 2005 a preluat ceea ce a mai rămas din calea ferată cu ecartament îngust a fostei mocăniţe a huţulilor, ajunsă în mare parte la fier vechi, după ce aproape un secol a fost folosită la transportul buştenilor din pădure.
„Anul trecut a fost pentru noi un record, 12.000 de bilete vândute, şi pe lângă bilete vândute, foarte multe trenuri speciale pentru iubitori de cale ferată din toată Europa“, făcea un calcul acum câteva luni Georg Hocevar, anunţând că anul acesta numărul turiştilor a fost şi mai mare.
Şi primarul de la Moldoviţa, Traian Ilisei, o recunoaşte: „De la lună la lună, de la an la an, vin foarte mulţi turişti şi vorbesc foarte mult despre Moldoviţa“.
Georg Hocevar a pus din nou mocăniţa pe şine acum zece ani, cu o locomotivă cu aburi şi vagoane recondiţionate în atelierul său din Cruscior, judeţul Hunedoara.
Iniţial, se circula pe un traseu de doar 3,5 kilometri, din cei peste 70 pe care odinioară se cărau buşteni cu vechea mocăniţă. Astăzi, trenuleţul îi plimbă pe turişti pe o distanţă de 12 kilometri, tur-retur, de la Moldoviţa la Argel, la capăt de linie vizitatorii fiind aşteptaţi cu tocăniţă de mistreţ, mămăliguţă, sarmale şi un pahar de afinată.
Aventura austriacului în România a început în urmă cu mai bine de 15 ani, când însoţit de un prieten a venit să vadă liniile forestiere şi bătrânele locomotive cu aburi, dispărute în Austria din anii ‘70.
În România, însă, a găsit doar terasamentele fostelor mocăniţe distruse de indiferenţa autorităţilor şi vândute pe la fier vechi.
Între anii 2001-2005, Georg Hocevar a reactivat patru vechi trasee feroviare, toate în scop turistic, Brad-Ruscior, Abrud-Câmpeni, Covasna-Comandău şi Moldoviţa-Argel.
Dintre toate cele patru linii, mărturiseşte austriacul, cea de la Moldoviţa este unică.
„Dacă vedeţi aici cum sunt fânare pe fiecare câmp, garduri întreţinute, aşa zonă nu veţi găsi în altă parte în România. Nu există loc unde nu este cosit, nu este loc unde nu este pus gard, nu este loc unde nu sunt animale... Îmi place felul în care oamenii de aici muncesc în agricultură, cunosc oameni care au tractor şi folosesc în continuare în agricultură cai, că-s mândri că au animale aşa frumoase, şi apreciez această idee, că oamenii ăştia sunt pasionaţi de viaţa lor şi de istoria şi trecutul lor cum sunt eu pasionat de calea ferată“, mărturiseşte Georg.
„Doarme unde-l pui, mănâncă ce-i dai“
Ioan Popescu este mecanic pe locomotivă la Moldoviţa de 35 de ani.
Nelu, cum îl strigă apropiaţii, a prins vremurile când pe linia mocăniţei se transportau buşteni din pădure, iar acum îi plimbă pe turişti, fiind cel mai fericit când are cât mai multe vagoane pline după el.
Mecanicul şi austriacul au devenit buni prieteni, iar întotdeauna când Georg vine singur la Moldoviţa trage acasă la nea Nelu.
Românu-i gazdă bună, iar musafirul nepretenţios.
„Doarme unde-l pui, mănâncă ce-i dai“, îl descrie nea Nelu pe austriac. Şi completează: ”Lui îi place în primul rând Bucovina noastră. Eu am fost şi în Austria. E o ţară frumoasă în felul ei, Bucovina noastră în felul ei, dar el (n.r. - Georg) zice că tot Bucovina e mai frumoasă“.
“Patron? Ăsta nu-i patron, ăsta-i muncitor”
Pe Georg Hocevar n-ai să-l vezi la costum şi la cravată. De cele mai multe ori în blugi, cu hainele prăfuite, lucrând alături de angajaţii săi. Şi are peste 100 de salariaţi la cele patru mocăniţe care circulă în ţară şi la fabrica din Cruscior.
„Un bun patron nu poţi să fii dacă stai în birou şi dai numai ordine. Un bun patron eşti dacă munceşti cot la cot cu oamenii“, e de părere Georg. Iar nea Nelu confirmă: “Patron? Ăsta nu-i patron, ăsta-i muncitor ca şi noi oricare”.
Multă lume are impresia că pentru Georg mocăniţa este o afacere. E doar pasiune, explică Neculai Bălăiţă, şeful de gară de la Moldoviţa: “Nu câştigul îl interesează direct, nu are cum să câştige, cheltuielile sunt mari. El este cel care a pus suflet şi el este cel care de multe ori vrea să vadă aceste bijuterii ale lui, locomotivele cu aburi, la treabă”.
Iar Georg recunoaşte: „Pentru mine, ceea ce fac acum este viaţa mea şi pasiunea mea, asta îmi place“.
Doar aşa s-ar putea explica de ce n-a rupt-o la fugă încă de la început şi s-a încumetat, în ciuda multor piedici, să pună pe şine ce am aruncat noi la gunoi.
Austriacul s-a călit deja în România şi a aflat de exemplu că, la noi, ca să poţi valorifica o linie de cale ferată, necirculată de ani de zile, cum este cea pe care vrea să ducă mocăniţa până la Mănăstirea Moldoviţa, trebuie mai întâi să o tai bucată cu bucată, să pui şinele şi traversele grămadă şi abia apoi poţi să le vinzi. „O mare tâmpenie”, o numeşte Georg. Şi aşa e.
A aflat pe propria piele că dacă salvezi o locomotivă de la fier vechi şi o recondiţionezi, poţi să fi târât prin procese ani de zile şi să te trezeşti plin de fire de păr albe în cap până să îţi dovedeşti nevinovăţia. Şi cu toate astea a rămas în continuare în România. Acasă, cum spune Georg.
„Cred că s-o făcut prea mult român“
Pe soţia sa, Maria, a cunoscut în 2005, într-un bar unde ea lucra, iar el venise să bea o bere, după muncă.
Iar drumul spre altar, patru ani mai târziu, l-a făcut, cum altfel, tot cu mocăniţa.
Soţii Hocevar au împreună doi copii, iar bunicii din Austria vin deseori în România să-şi vadă nepoţeii. Aşa i-am întâlnit şi noi, împreună, într-o zi frumoasă de septembrie, în prima călătorie cu un vagon special dintr-un proiect al lui Georg, care vrea ca toată garnitura mocăniţei de la Moldoviţa să fie formată în viitorul apropiat din vagoane având ca tematică diferite obiective turistice din Bucovina.
„Cred că s-o făcut prea mult român“, zâmbeşte Maria.
