Mai multe fapte de furt au fost comise în ultimele zile pe raza municipiului Suceava, hoţii dând semne că sunt mai activi în această perioadă de dinainte de sărbători. Judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava au înregistrat dosare penale privind suceveni lăsaţi fără bunuri în timp ce se aflau în magazine, în locuri aglomerate, iar mai recent, joi, s-au înregistrat un furt în stradă şi un furt dintr-un autoturism aflat în parcarea unui centru comercial.
Într-un prim caz, joi, în jurul orei 12.30, un bătrân în vârstă de 85 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat că, în timp ce se deplasa pe strada Universităţii din Suceava, a fost abordat de un individ care s-a recomandat ca fiind doctor şi care i-a sustras din buzunarul gecii documentele de identitate şi o sumă de bani. Bătrânul a relatat că în aceeaşi zi, în jurul orei 10.00, a fost acostat de „doctorul Ardeleanu”, care l-a întrebat ce probleme de sănătate are şi s-a oferit să-i facă un control la inimă, în stradă. Necunoscutul l-a pipăit pe bătrân în zona pieptului, după care l-a sfătuit să continue tratamentul pe care îl ia şi a plecat. Ulterior, bătrânul şi-a dat seama că individul i-a sustras din buzunarul hainei portofelul cu acte şi bani, prejudiciul fiind de circa 200 lei.
Al doilea furt de joi a fost sesizat la Poliţia municipiului Suceava în jurul orei 23.00. O femeie în vârstă de 45 de ani, din Rădăuţi, a reclamat că i-a fost spart autoturismul Mercedes Vito, lăsat în parcarea Iulius Mall. Femeia a găsit portiera stânga a maşinii deschisă, din interior fiind sustrase mai multe bunuri, documente, bijuterii și bani în valoare totală de circa 2.400 de lei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că portierele maşinii nu au fost forţate, fiind probabil ca maşina să fi rămas descuiată.
Poliţiştii au înregistrat dosare penale pentru „furt calificat”, înregistrate deocamdată cu AN (autori necunoscuţi).