Alexandru Cozaciuc, băiatul orb care cântă la 16 instrumente. ”Când începea să cânte, nici nu se mai respira”

Premianţii Galei “Top 10 Suceveni” – ediţia 2015

”Eu oare când o să cânt la Casa de Cultură? Era în clasa I, era mic…”, îşi aminteşte Ionela, mama lui Alexandru Cozaciuc.

Primul ei copil s-a născut fără probleme, însă la câteva zile de la naştere a crezut că se prăbuşeşte cerul peste ea. De la spital, i s-a spus că Alex al ei va fi orb pentru tot restul vieţii. „De la incubator, de la razele fluorescente, s-a dezlipit retina”, i-au explicat Ionelei.

Astăzi, Alex are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” şi cântă la nu mai puţin de 16 instrumente. Are zeci de spectacole la activ şi impresionează de fiecare dată când apare pe scenă.

„La 5 ani, asculta din melodii, din refrene, şi reproducea foarte repede pe orgă”

Totul a început din copilărie, când Alex a primit o orgă de jucărie. Şi-a pus degetele pe claviatură şi atunci a fost fascinat de sunetele pe care le-a auzit. Iar în scurt timp… „La 5 ani, cânta cu orga de jucărie <Mulţi ani trăiască!> şi reproducea foarte repede, asculta din melodii, din refrene şi reproducea foarte repede pe orgă”, îşi aminteşte Ionela.

Atunci s-a decis să-l dea la muzică, mai ales că lui Alex îi plăcea foarte mult.

„Am mers la liceul de artă şi am întrebat dacă nu este un profesor, uitaţi că am un copil aşa... păi nu, că trebuie să înveţe după note, n-avem ce face, mergi la Şcoala Populară de Arte, am mers şi acolo… păi nu, că şi noi învăţăm după note. Am stat şi m-am gândit: undeva trebuie să găsesc un profesor”, continuă să povestească mama lui Alex. Şi l-a găsit.

Cătălin Sârbu s-a încumetat să-l învețe muzică pe copilul orb, iar Alex s-a dovedit a fi un elev special, nu din cauza problemei sale de vedere, ci datorită talentului său.

„Nu a prins nimeni atât de repede cum a prins el, cu toate că era nevăzător. Îmi amintesc că aveam o sală undeva în George Enescu şi mergeam cu Alex, pe jos, până la Metro, unde urma să ne întâlnim cu mama lui. Din câte maşini erau pe stradă şi ce trafic era, la un moment dat Alex mi-a spus: asta e maşina lui mama! Si când m-am uitat, într-adevăr, trecea mama lui cu maşina”, povesteşte Cătălin Sârbu, cel care coordonează astăzi activitatea Ansamblului „Balada Bucovinei”. Tatăl său, cunoscutul folclorist George Sârbu, fostul dirijor al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, îşi aminteşte cu drag de Alex: „Când începea să cânte cred că nici nu se respira. Am avut multe recepţii pentru străini, nu se mai respira, nu se mai mişca, nu se lua o furculiţă sau un cuţit de pe masă”.

„De ce eu nu pot fugi precum ceilalţi copii?”

Până la vârsta de 3 ani, Ionela a sperat că fiul ei va vedea. A fost la numeroşi medici din țară, însă într-un final a înțeles că nu se mai poate face nimic: „E greu să conştientizezi, să îi vezi pe ceilalţi copii de vârsta lui şi tu să nu poţi să faci nimic. Lui i-a fost cel mai greu, poate. Îi auzea pe copii că se jucau în jurul lui şi la un moment dat ei fugeau. Se ridica şi el şi voia să fugă. <Dar de ce eu nu pot fugi precum ceilalți copii?> I-am povestit că: ştii, dacă tu nu vezi, poţi să te loveşti, nu ştii încotro mergi... Dar avea ambiție şi fugea şi el în direcția în care auzea că s-au dus copiii, chiar dacă dădea peste ceva şi se lovea la picioare”.

Alex nu a văzut niciodată chipul mamei sale ori ale celor doi frați mai mici, Denisa, de 9 ani, şi Andrei, de 11 ani.

Îl întrebăm: "Alex, cum îți imaginezi chipul mamei tale?" Îşi ridică degetele de pe claviatura pianului… ”Simplu, foarte strălucitor şi senin, zâmbitor”, răspunde el imediat. În aceeaşi camera, ochii Ionelei sunt plini de lacrimi.

„Acest copil este de o ambiţie fantastică”. „Se va auzi despre numele lui în viața muzicală”

La Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” toți profesorii lui Alex îl descriu la superlativ.

Florin Silviu Ungureanu, director adjunct al colegiului: „Eu nu am avut niciodată ocazia să lucrez cu un asemenea copil şi să văd atâta pasiune şi dăruire. Dintr-un copil aşa de gingaş şi de plăpând vibrează atâta sonoritate şi atâta... bunătate.”

Ciprian Baicu, profesor de clarinet: „L-am cunoscut când a venit la admiterea în clasa a IX-a. Când am văzut ce capacitate muzicală are, chiar am fost surprinşi, emoționați, doamnei profesoare i-au dat lacrimile. Acest copil este de o ambiţie fantastică.”

Johannes Raimund Onesciuc, profesor de pian: ”A trebuit să studiez eu mai întâi, să cânt eu, iar el cu mânuţele aşezate pe mâinile mele să încerce să reproducă . D-zeu a avut grijă de el, a compensat cu un auz şi cu o inteligenţă muzicală extraordinare.  Este un copil care prinde extraordinar de repede. Cantitativ cu alţi copii din catedră cu care lucrez. Vreau să vă spun că asimilează de trei-patru ori mai mult material.”

Alexandra Bejenaru, directoarea colegiului: ”Cred cu tărie că va reuşi în domeniul artistic. Se va auzi cu siguranţă mai târziu despre numele lui Alexandru Cozaciuc în viaţa muzicală, cel puţin pe plan naţional”.