Printează articolul
Trimite e-mail
Premianţii Galei “Top 10 Suceveni” – ediţia 2015
O mică Polonie, într-un sat din Suceava.
Era început de septembrie când ne-am petrecut aproape toată ziua la Soloneţu Nou, satul în care majoritatea localnicilor sunt de etnie polonă. Peste câteva zile, la Soloneţu Nou, sătenii urmau să sărbătorească Dozynki sau, pe româneşte, Sărbătoarea Roadelor, ajunsă în acest an la a IX-a ediţie.
În mica Polonie din Bucovina, la Solonetu Nou, cu toţii se pregăteau de sărbătoare. În casa Marianei Drosceac miroasea a piroşte. Preferatele nepoţilor ei. Cu mure, cu prune, cu brânză de vaci îndulcită ori umplute cu brânză de oaie şi servite cu jumări pe plită.
Piroştele au dispărut una după alta imediat ce erau puse pe masă. Tanti Mariana şi alte vecine s-au întâlnit la poartă şi au mers la biserica catolică din sat, la slujba de adoraţie, care se face în prima vineri din fiecare lună.
Spre seară, la casa polonilor din sat, Dom Polski, au început să se adune copiii şi tinerii din ansamblul Solonczanca (Solonceanca), condus de ani de zile de Ana Zielonka.
Erau ultimele repetiţii înaintea spectacolului desfăşurat câteva zile mai târziu.
E o comunitate frumoasă, care de peste 200 de ani convieţuieşte pe aceste meleaguri, o comunitate care, însă, are nevoie de un catalizator, iar în ultimii ani acesta a fost Ghervazen Longher.
La Soloneţu Nouel este acasă, la fel cum se simte şi la Pleşa ori la Poiana Micului sau Cacica, localităţi unde îşi duc traiul majoritatea etnicilor polonezi din România.
De mai bine de 13 ani, Ghervazen Longher, preşedinte al Uniunii Polonezilor din România, a fost ales deputat în Parlamentul României, ca reprezentant al minorităţii poloneze.
Singurul lucru care s-a schimbat la el în aceşti 13 ani este faptul că timpul nu îi mai ajunge să stea prea mai mult pe acasă, fiind plecat de luni până joi la Bucureşti. Aproape de fiecare dată însă se întoarce la sfârşit de săptămâna printre ai săi.
„De multe ori omul îmi spune ce-l doare ca unui prieten, nu îi spune unui deputat care vine de nu ştiu unde, de la Bucureşti, şi de care nu ştie ce face pe acolo”
Biroul lui Ghervazen Longher este pe stradă, în mijlocul alor lui, pentru că oamenii nu au timp să vină la cabinetul parlamentar, la Suceava, şi atunci îi spun problemele pe care le au când îl întâlnesc prin sat ori pe la biserică.
„Ce-i bine pentru mine în satele astea când vin, toţi sunt cu mine la per tu, deoarece noi am crescut împreună şi ne cunoaştem, şi sigur că de multe ori omul îmi spune ce-l doare ca unui prieten, nu îi spune unui deputat care vine de nu ştiu unde, de la Bucureşti, şi de care nu ştie ce face pe acolo”, mărturiseşte Ghervazen Longher .
Ghervazen Longher nu are nevoie de afişe ori campanii electorale. Nu trebuie să le promită oamenilor că va face şi va drege, pentru că el a făcut deja foarte multe pentru comunităţile etnicilor polonezi, cei mai mulţi locuind pe raza judeţului Suceava.
Ghervazen Longher a resuscitat relaţiile cu autorităţile de la Varşovia şi a atras fonduri importante din Polonia, cu care a ridicat case polone sau Dom Polski la Soloneţu Nou, Pleşa ori Poiana Micului.
Sunt, dacă vreţi, echivalentul aşa-ziselor cămine culturale, pentru că în aceste case au loc mai toate manifestările culturale şi artistice, dar şi alte evenimente importante din viaţa comunităţii.
„Pentru toți, nu scrie nicăieri că trebuie să fii polon ca să intri în casele polone“, precizează deputatul.
Piaţeta Basilicii Minor Sf. Ioan Paul al II-lea de la Cacica, sedii pentru asociaţiile comunităţilor poloneze, modernizarea unor drumuri care leagă localităţi unde trăiesc etnici poloni sunt de asemenea proiecte realizate cu implicarea lui Ghervazen Longher.
O şcoală modernă, de 1,8 milioane de euro, pentru toţi copiii din comună
Oprim maşina în faţa unei clădiri abandonate, cu geamuri sparte şi pereţi care stau să se prăbuşească. Aici funcţiona în urmă cu mai mulţi ani fosta şcoala generală de la Poiana Micului, iar cel mai probabil fără implicarea lui Ghervazen Longher şi astăzi copiii din satele din jur ar fi fost nevoiţi să facă şi ore aici.
Cum de renovat nu se mai putea, singura soluţie era o şcoală nouă.
Pe un teren pe care transformase deja o casă veche într-o grădiniţă modernă pentru copiii din sat, după ce şi vechea grădiniţă a ajuns în stare avansată de degradare, s-a ridicat în 2010 o şcoală modernă.
„La intervenţia lui pe lângă consulat, ambasadă, a reuşit să ajungă la Senatul Poloniei cu cererea respectivă şi senatorii au aprobat fonduri pentru ridicarea acestei clădiri“, explica Otilia Moroşan, directoarea Şcolii Gimnaziale „Krystyna Bochenek“ Poiana Micului.
O investiţie de aproximativ 1,8 milioane de euro, cu finanţarea exclusivă din fondurile statului polon, cu sală de sport, clase I-VIII, grădiniţă, cu predare atât în limba polonă, cât şi în română, cu laboratoare moderne, cu cabinet medical pentru oamenii din sat şi cabinet medical, separat, pentru elevi.
Astăzi, a rămas singura scoală deschisă din comuna Mănăstirea Humorului, la care învaţă peste 160 de elevi, fie ei etnici poloni sau români.
“Nu se ţine undeva sus, că eu îs deputat...Tot timpul este între oameni, tot timpul ajută oamenii”
Ghervazen Longher nu s-a limitat doar la atât, iar an de an se implică şi în tot felul de activităţi extraşcolare. Organizează concursuri cu premii, competiţii sportive, iar de 1 iunie sau de Crăciun le aduce copiilor cadouri.
“Nu am auzit vreodată să spună: ştii, nu pot, nu se poate... Niciodată. Mereu zice: încercăm, facem, haideţi să vedem cum se poate face...”, mărturiseşte Carmen Marculeac, profesor coordonator la Şcoala Gimnazială Soloneţul Nou.
Ana Zielonka, coordonatoarea Ansamblului artistic „Soloczanka”, l-a altoit cu o nuieluşă peste picioare pe Ghervazen când era mic, pentru că numai nu reuşea să înveţe un pas la un dans de polkă, iar deputatul îi reaminteşte de fiecare dată când se întâlnesc.
“E foarte iubit. Şi are şi de ce să fie iubit, face foarte multe… foarte multe“, e aprecierea Anei Zielonka.
“Nu se ţine undeva sus, că eu îs deputat...Tot timpul este între oameni, tot timpul ajută oamenii”, e de părere şi Marcel Sahlean Cojocar, director la Şcoala Pârteştii de Jos
“Mi-aş dori ca în fiecare diasporă poloneză din alte ţări să fie un astfel de preşedinte”
Vă dau un sfat. Mergeţi la început de septembrie la Soloneţu Nou, la Sărbătoarea Roadelor. O explozie de culori, de voie bună, tradiţii şi oameni frumoşi.
Mai toţi localnicii poarta costumele populare tradiţionale şi îşi aşteaptă oaspeţii la biserică, invitaţii fiind aduşi de la poarta de intrare în localitate în căruţe împodobite, însoţiţi de tineri călare.
Liturghia are farmecul ei şi nu trebuie să fii polon sau nici măcar catolic pentru a simţi emoţia care vibrează în lăcaşul de cult.
Apoi, tot alaiul se mută la sediul Dom Polski din localitate, unde gospodine din satele cu etnici poloni au pregătit mâncăruri tradiţionale, care pot fi degustate de toţi cei prezenţi.
Explozia de culori se mută apoi pe scenă, acolo unde membrii ansamblurilor „Mała Pojana”, din Poiană Micului, și „Sołonczanka”, din Solonețu Nou, susţin ore întregi un program de muzică şi dansuri poloneze.
Pentru o zi, Soloneţu Nou e Varşovia polonezilor din România. Anul acesta, la Sărbătoarea Roadelor, a fost prezentă şi Joanna Frybes, director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Polonia. “Mi-aş dori ca în fiecare diasporă poloneză din alte ţări să fie un astfel de preşedinte”, a declarat la final oficialul polon.
De altfel, Ghervazen Longher a primit în urmă cu cinci ani de la preşedintele de atunci al Poloniei una dintre cele mai importante distincţii - decoraţia Crucea de Cavaler, pentru merite deosebite în păstrarea identităţii polonezilor din România.
