Plăţi ilegale de peste trei miliarde de lei vechi au fost descoperite de ultimul control al Curţii de Conturi la Primăria Milişăuţi. Este vorba în principal despre decontări fictive, pentru lucrări neefectuate, la întreţinerea drumurilor comunale şi la câteva obiective de investiţii: alimentarea cu apă din Bădeuţi, extinderea şi reabilitarea Şcolii Milişăuţi şi la baza sportivă multifuncţională. Suma totală înregistrată ca prejudiciu, în această etapă, de Curtea de Conturi este de 308.053,53 lei.
Cele mai flagrante abateri sunt cele înregistrate la deconturile la motorină şi la justificarea consumului de combustibil cu balastări de drumuri cu cantităţi imense de pietriş.
Din raportul Curţii de Conturi reiese că, în perioada aprilie 2013 - decembrie 2014, Primăria Milişăuţi a raportat că a folosit cantitatea de 89.474,50 mc balast exploatat şi utilizat pentru lucrările de balastare a drumurilor de pe raza unităţii administrativ - teritoriale, iar pentru aceste lucrări ar fi consumat cantitatea de 27.568,70 litri de motorină, pe care a plătit-o cu 166.273,65 lei. Lucrările ar fi fost executate cu utilajele din parcul auto propriu, care înseamnă un tractor U 650, o autoutilitară autobasculantă şi un buldo-excavator K 580 4*4. Verificările în teren ale inspectorilor de la Curtea de Conturi au arătat că în realitate s-a folosit o cantitate de 48.451,48 mc balast, diferenţa până la aproape 90.000 mc fiind raportată eronat, ”în vederea justificării combustibilului consumat”.
Pentru a avea o imagine a ceea ce înseamnă cantitatea ”raportată eronat” în acte de primărie, precizăm că la construirea pistei Aeroportului Suceava, care are o fundaţie de 1,6 metri în pământ, s-au folosit 141.176 mc de piatră spartă şi cribluri. Această cantitate a fost adusă în aproximativ 16.000 de transporturi, pentru o suprafaţă de 185.132 mp.
Un alt exemplu: pentru un drum judeţean la Dârmoxa, cu o lungime de 18 km, construit de la zero, cantitatea de balast folosită a fost de 24.000 mc.
Primarul Mircea Laurus: ”Sunt la serbare, nu pot să vă spun din cap toate datele astea”
Potrivit site-ul Primăriei Milişăuţi, în ultimii doi ani s-au balastat drumuri comunale în lungime de circa 25 de km. De altfel, Milişăuţi, cu localităţile arondate, are o suprafaţă de circa 35 km pătraţi.
Contactat, ieri, telefonic pentru a-l întreba în legătură cu lungimea drumurilor comunale din oraş şi cantitatea de pietriş folosită la balastare, primarul de Milişăuţi, Mircea Laurus, ne-a declarat că nu ştie ”din cap” ce lungime au drumurile comunale din unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce de patru mandate şi că oricum ”cantitatea nu este aşa de mare”. ”Sunt la serbare, la şcoală şi nu pot să vă spun din cap datele astea, ca să nu spun prostii. Dar cantitatea de balast nu e aşa de mare cum vi se pare”, a fost singurul comentariu al lui Mircea Laurus.
Raportul Curţii de Conturi, finalizat în luna septembrie a acestui an, mai precizează că din actele verificate rezultă un consum nejustificat de 14.681 litri de motorină, în valoare totală de 88.266 de lei. Din aceasta, 25.723,96 de lei reprezintă contravaloarea a 4.342,47 litri raportaţi peste norma de consum aprobată, iar 62.542 lei este suma aferentă consumului de motorină pentru lucrări de balastare neexecutate.
Plăţile nelegale au fost făcute către SC Viodram SRL şi SC Tera-Kiss SRL Milişăuţi.
Prejudiciul adus bugetului local trebuie recuperat până la 31 martie 2016
Alte nereguli au mai fost constatate la investiţia în alimentare cu apă în satul Bădeuţi, unde s-au identificat materiale şi lucrări decontate, dar inexistente, cu un prejudiciu estimat la 130.457,65 lei fără TVA. La lucrările de la Şcoala Milişăuţi, prin efectuarea de plăţi nedatorate, prejudiciul adus bugetului local a fost estimat de Curtea de Conturi la 50.824,25 lei, iar la baza sportivă, la 25.960,66 lei.
Valoarea estimativă a neregulilor din domeniul financiar constatate la Primăria Milişăuţi este de 5,976 milioane lei, din care 308.053,53 lei rezultă din plăţi nelegale. Restul sumei provine din neîncasarea taxei de salubrizare datorată de persoane fizice şi majorările de întârziere, a taxei pentru activitatea de stare civilă, înregistrări eronate a unor operaţiuni economice la Școala Gimnazială Milişăuţi, viramente greşite la bugetul de stat la punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti, în 2014, pentru drepturi salariale la Școala Gimnazială Milişăuţi şi nerecuperarea tuturor creanţelor la buget prin executare silită.
La finalul controlului, Curtea de Conturi a decis ca până la data de 31 martie 2016 să fie extinse verificările la toate operaţiunile financiare privind cheltuielile pentru bunuri şi servicii acceptate la plată, plătite efectiv sau nu şi stabilirea întinderii valorii prejudiciului reprezentând cheltuieli efectuate fără bază legală, cu recuperarea integrală a acestuia.
(18 dec 2015, 11:25:57