Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus, la finele săptămânii trecute, trimiterea în judecată a silvicultorului implicat în scandalul monstru în trafic petrecut pe 19 noiembrie, în municipiul Suceava, încheiat cu lovirea unui poliţist de către inculpat. Gheorghe Anton, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, şef de district în cadrul Ocolului Silvic Pătrăuţi, a fost trimis în judecată la trei săptămâni de la comiterea faptelor, dosarul fiind finalizat de procurori într-un timp foarte scurt. Dosarul a fost instrumentat cu prioritate în condiţiile în care Gheorghe Anton a fost arestat preventiv imediat după comiterea faptelor de care este acuzat şi a rămas după gratii.
Gheorghe Anton conducea în seara zilei de 19 noiembrie un autoturism VW, iar un prim incident l-a avut pe strada Mihai Viteazul. El a acroşat un autoturism Chevrolet, însă nu a oprit, şoferul maşinii lovite plecând în urmărirea sa. Ulterior avea să se stabilească faptul că, în cursa de fugar la volanul maşinii, bărbatul a mai acroşat cu autoturismul alte două maşini.
Din ancheta poliţiei a rezultat că şoferul băut şi-a continuat drumul pe artera principală a Sucevei, bulevardul 1 Mai, ajungând până în cartierul Obcini, pe strada Staţiunii, unde s-a oprit. Un echipaj de poliţie, format dintr-un agent de la Biroul Rutier Suceava şi un poliţist local, ajuns în zonă, l-a identificat pe şofer, care abia putea articula cuvintele, fiind în evidentă stare de ebrietate.
Silvicultorul este acuzat că a refuzat să se legitimeze şi a încercat să plece, moment în care polițiștii au fost nevoiţi să intervină în vederea imobilizării acestuia. Iniţial, el a încercat să îl muşte de ureche pe un poliţist, după care l-a lovit cu capul în figură.
Poliţistul local Doru Ionel Cocîrlă este cel care a fost victima infracţiunii de ultraj.
Inculpatul avea o concentraţie de 0,93 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, însă ulterior a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Gheorghe Anton va fi judecat pentru infracţiunile de „ultraj” şi „refuzul de recoltare a probelor biologice de sânge”, infracţiune pedepsită mai aspru decât consumul de alcool în sine.
Ieri, Tribunalul Suceava a respins definitiv contestaţia lui Gheorghe Anton faţă de măsura de arestare preventivă.