O elevă a Şcolii Poiana Micului a câştigat premiul trei la un concurs de recitare care s-a derulat recent în localitatea poloneză Białystok. Concursul de recitare a debutat joi, 10 decembrie, iar juriul profesionist a avut de ascultat 30 de recitatori din 11 țări: Belarus, Bulgaria, Cehia, Georgia, Kazakhstan, Lituania, Letonia, Rusia, România, Ucraina şi Polonia.
Gala finală a avut loc sâmbătă pe scena Teatrului de Păpuși din Białystok. În timpul galei toți participanții au prezentat un spectacol legat de textele de baladă și din „Cartea Poporului și a Pelerinajului Polonez”, de Adam Mickiewicz. Marele premiu, Grand Prix, precum și premiul din partea publicului l-a obținut Dominik Morcinek, din Cehia. Premiul special acordat anual pentru interpretarea creației lui Adam Mickiewicz l-a obținut Jaroslaw Macutkiewicz din Lituania. Bernadeta Balac, din Poiana Micului, una din reprezentantele diasporei poloneze din România, a obținut locul al treilea.
Din România a mai fost o participantă, Mariana Marculeac, care nu a reuşit să urce pe podium. Totuşi, cele două participante din România, Bernadeta Balac și Mariana Marculeac, au fost felicitate de organizatori. Cele două eleve au fost pregătite de Anetta Buzuk (profesor de limbă polonă din Polonia) și însoțite de Elzbieta Wieruszewska Calistru.
Ajuns la cea de-a 24-a ediție, Concursul de Recitare „Kresy” din Białystok a fost organizat de Filiala Asociației „Wspólnota Polska” din Podlasie, în colaborare cu Facultatea din Białystok din cadrul Academiei de teatru „Aleksander Zelwerowicz”, dar și Teatrul de Păpuși din Białystok.