Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 14 dec 2015 - Anul XX, nr. 289 (6101)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Schimb de idei şi bune practici

Proiecte eTwinning, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) Suceava se desfăşoară pe parcursul acestui an şcolar mai multe proiecte eTwinning, care oferă cadrelor didactice din Europa posibilitatea de a face schimb de idei şi bune practici, de a colabora, de a concepe noi instrumente de învăţare şi produse educaţionale. Participarea la un proiect eTwinning aduce multe satisfacţii atât profesorilor, cât şi elevilor care pot coopera cu colegii lor aflaţi în alte şcoli europene, având astfel ocazia de a-şi dezvolta şi descoperi noi aptitudini şi interese.

Elevii suceveni au avut ce învăţa în cadrul proiectelor: Little Chefs, Learning in Kitchen, International Cookbook. Echipa de proiect este formată  din mai mulţi profesori de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) Suceava: prof. coordonator director Camelia Darie, inspector şcolar Ionel Dumistrăcel, director adjunct al CSEI Cristina Clim, prof. Dorina Cocari, prof Gabriela Neofet, prof. Florinela Cuconu, prof. Mirela Farcane, prof. Laura Cazan, prof. Bianca Paşnicuţu şi prof. Marius Enica.

 

Scopul proiectului este de a le forma copiilor deprinderi practic-gospodăreşti

Proiectul Little Chefs (Micii Bucătari), propus de prof. Gabriela Neofet, are ca parteneri şcoli din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Spania, Italia, Turcia şi Polonia. Scopul proiectului este de a le forma copiilor deprinderi practic-gospodăreşti, învăţând alături de adulţi să mânuiască obiectele casnice pentru a prepara reţete simple. De asemenea, activităţile desfăşurate urmăresc promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, dezvoltarea competenţelor de comunicare, a abilităţilor sociale şi civice, a dialogului intercultural. Fiecare echipă implicată va posta în cadrul jurnalului de proiect reţete specifice ţării din care provine, obiceiuri culinare de Crăciun şi de Paşte, chestionare despre diete sănătoase, sub forma colajelor de fotografii, videoclipuri, filme scurte.

 

Îmbunătăţirea calităţii actului didactic, a comunicării şi a colaborării între şcoli

În cadrul proiectului International Cookbook, iniţiat de Colegate Community Primary School din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, elevii de la CSEI Suceava, cu ajutorul cadrelor didactice (prof. Dana Tcaciuc, prof. Ioan Jianu, prof. Gabriela Lupaşcu), vor încerca reţete specifice altor ţări (Grecia, Italia, Anglia), iar la  final vor realiza o carte de bucate comună.

Proiectul Learning in Kitchen, iniţiat de o şcoală primară din Polonia, are drept scop însuşirea unor deprinderi alimentare sănătoase, dar şi trăirea unor emoţii pozitive în urma activităţilor ludice propuse. Echipa de lucru este formată din prof. Monica Baltag, prof. Daneluţa Aioanei, prof. Răzvan Aioanei, prof. Corina Rus, prof. Carmen Ungureanu, prof. Florentina Vargan, prof. Sânziana Golea, prof. Mihaela Sfichi şi prof. Roxana Anton. Profesoara Camelia Darie, directoarea CSEI Suceava, a explicat că „experienţa unui astfel de proiect trebuie împărtăşită, deoarece activităţile desfăşurate, fie că sunt formale sau nonformale, contribuie la îmbunătăţirea calităţii actului didactic, a comunicării şi colaborării. Totodată este o modalitate plăcută de a intra în legătură cu alte şcoli europene şi de a motiva elevii care pot să înţeleagă şi să descopere viaţa cotidiană a partenerilor, tradiţiile şi obiceiurile acestora”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Proiecte eTwinning, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava.
 Vizualizări articol: 2188 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Proiecte eTwinning, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei