La finele lunii noiembrie, la Cernăuţi s-a desfăşurat un schimb de experienţă în cadrul proiectului „Pas cu pas spre un învăţământ european“, concretizarea unui parteneriat între Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Suceava şi Gimnaziul Nr. 6 Cernăuţi, Ucraina. În intervalul menţionat, profesorii suceveni s-au întâlnit cu Eleonora Moldovan, consulul României la Cernăuţi, cu primarul oraşului Cernăuţi, cu inspectori, profesori, părinţi şi elevi. De asemenea, membrii echipei didactice de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ au vizitat opt şcoli şi au participat la o masă rotundă, coordonată de reprezentanţii învăţământului preuniversitar din oraşul gazdă. Din echipa suceveană au făcut parte profesorii: Marius Cazacu (coordonator), Viorel Ieremie, Daniela Rusu, Cristian Sălăgean, Crina Stroe, Lenuţa Tomaşciuc, Carmen Amorăriţei, Raluca Bădeliţă, Mihaela Ciubotariu, Cecilia Sahleanu, Daniel Toderaş, Cristian Doboş şi Sorin Rîmbu.
Activităţile derulate la Cernăuţi se înscriu într-o serie de acţiuni de politică externă puse în practică de statul ucrainean, în vederea integrării în Uniunea Europeană. Acestea vizează intensificarea contactelor, a dialogului şi a schimburilor bilaterale cu instituţii din ţările membre ale Uniunii Europene.