Elevii din clasele IX-XII vor avea în oferta de studiu un nou opţional, respectiv „Istoria recentă a României”. Disciplina a fost introdusă ca urmarea a unui proiect POSDRU cu acelaşi nume, desfăşurat în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie, la Casa Corpului Didactic “George Tofan” Suceava. În cadrul programului au fost formaţi 22 de profesori de specialitate din judeţul Suceava, care la rândul lor vor putea instrui alţi profesori care să predea această disciplină.
Programul iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Casa Corpului Didactic Bacău, coordonator, în parteneriat cu toate Casele Corpului Didactic din ţară, s-a adresatcadrelor didactice care predau istoria în învățământul preuniversitar, clasele IX-XII, şi porneşte de la constatarea că istoria recentă sau istoria prezentului este, în fostele ţări comuniste din Europa, un domeniu relativ nou de cercetare, formarea profesorilor fiind insuficientă pentru abordarea acestei perioade istorice în şcoli.
„Proiectul a format profesori de specialitate din ţară, peste 1.000, în vederea dezvoltării competenţelor profesionale şi digitale pentru creşterea calităţii educaţiei prin implementarea programei şcolare de <Istorie recentă a României>. La nivelul judeţului, cei 22 de profesori vor forma la rândul lor alţi profesori care vor preda această disciplină”, a explicat prof. Constantin Mărgineanu, directorul Casei Corpului Didactic Suceava.
În cadrul acestui program a fost înfiinţat portalul http://istoria-recenta.ro/elearning/, ce conţine suporturile de curs, un forum, modul de instruire, proiectele depuse de participanții la concursul național de propuneri privind îmbunătățirea componentelor pachetului educațional etc.
Alte instituții implicate în proiect au fost: Fundația Română pentru Democrație, Ministerul Justiției prin Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Culturii, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Arhivele Naționale ale României, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.