Poliţiştii Secţiei 13 Rurale Bălcăuţi au depistat într-o singură zi două maşini care transportau ţigări de contrabandă. Poliţiştii au confiscat aproape 1.500 de pachete de ţigări şi au indisponibilizat un autoturism evaluat la 6.000 de euro.
Într-un prim caz, miercuri, în jurul orei 12.00, după ce au obţinut informaţii cu privire la un transport de ţigări de contrabandă, poliţiştii au dispus măsuri pentru interceptarea maşinii suspecte.
Autoturismul VW a fost reperat pe E 85, circulând dinspre Siret spre Suceava.
„Un echipaj de poliţie a procedat la urmărirea autoturismului, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, reuşind oprirea vehiculului în zona unui drum comunal neclasificat”, se arată într-un comunicat al poliţiei judeţene.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava. În portbagajul maşinii a fost găsită cantitatea de 1.100 de pachete cu ţigarete, evaluate la 15.400 de lei.
Autoturismul, în valoare de 6.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Siret, față de bărbatul de 35 de ani întocmindu-se dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă.
În al doilea caz, miercuri seară, la ora 21.30, poliţiştii de la aceeaşi secţie au oprit pentru control pe DJ 209 D, în localitatea Calafindeşti, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Coțușca, judeţul Botoșani.
În urma controlării vehiculului s-a constatat că bărbatul transporta în mai multe sacoșe 235 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 2.400 de lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării.
„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă, cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
(11 dec 2015, 12:58:14
„- Nu pot, am treabă acasă.”
„- Vaniușa, hai la un meci de hohenbal!”
„- Nu ies afară, că am treabă în casă.”
„- Vaniușa hai la un grătar!”
„ - Nu pot, că sunt ocupat ÎN CASĂ.”
„- Vaniușa, dară când vrei să-ți iei un pet de bere ș-o pungă de semințe cum faci?”
„- Trimit nevasta până la colț să-mi ia, că eu NU POT SĂ IES DIN CASĂ.
„- Dar de ce nu poți să ieși din casă, Vaniușa?”
„- Fiindcă eu sunt cel mai cuminte soțior din tot fostul Tratat de la Varșovia!”
(ete sanchi!) )