La Centrul Cultural Local din Gura Humorului va avea loc joi, 10 decembrie, începând cu ora 17:00, spectacolul „Un Crăciun cu zâmbete”, dedicat copiilor din cadrul Complexului de Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate – Gura Humorului, eveniment organizat de Fundaţia „Te Aud” România. Cei peste 100 de copii aflaţi în dificultate se vor bucura de o seară magică, alături de clovnul Bobo (gazda spectacolului) şi ceilalţi parteneri ai evenimentului: Magicianul Mirel, Elena Negru şi Ansamblul Folcloric „Bilcuţa”, Grupul de muzică şi dans de la Palatul Copiilor Suceava.
Spectacolul se va încheia odată cu venirea lui Moş Crăciun, care va împărţi cadouri copiilor, cu ajutorul voluntarilor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. Organizatorii ne-au spus că proiectul pilot îşi propune să aducă magia sărbătorilor de iarnă în rândul copiilor cu dificultăţi, promovând totodată incluziunea socială, dăruirea, unitatea şi respectul în comunitatea în care trăim. La eveniment vor participa şi membri ai administraţiei locale, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, cât şi reprezentanţi ai comunităţii locale şi sponsorilor.
Gabriela Popescu, fondator „Te Aud” România, a declarat: „Evenimentul de anul acesta îşi doreşte să creeze un precedent şi să sensibilizeze comunitatea în care trăim. Suntem siguri că eforturile noastre de astăzi vor modela o societate şi o comunitate mai bună în viitor”. „Te Aud” România este o organizație non-guvernamentală înfiinţată în decembrie 2014, având ca scop principal sprijinirea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale orfanilor și copiilor dezavantajați din România prin educație, ghidare în viață, sport și încurajarea integrării sociale.