Doi infractori voiajori, căutaţi pentru furturi din locuinţe comise în mai multe judeţe din ţară, au fost identificaţi de poliţiştii suceveni în urma probelor ridicate în urmă cu patru luni de zile.
Pe 8 august 2015, în jurul orei 11.30, la uşa apartamentului unei femei din municipiul Suceava au sunat doi bărbaţi, sub pretextul că vând produse alimentare. Femeia i-a primit pe cei doi în apartament şi a cumpărat de la aceştia, cu un preţ modic, mai multe astfel de produse. După ce bărbaţii au observat unde îşi păstrează aceasta banii, unul dintre ei a încercat să-i distragă atenţia, timp în care celălalt bărbat a reuşit să-i sustragă femeii suma de 700 de lei dintr-un dulap, aflat în dormitorul alăturat.
După ce şi-au dus planul la bun sfârşit, cei doi au părăsit apartamentul, fiind văzuţi plecând într-o maşină de culoare albastră. În urma comparării probelor ridicate de la faţa locului cu bazele de date ale judiciariştilor şi în urma continuării cercetărilor, în cursul zilei de luni au fost identificaţi principalii suspecţi de comiterea furtului din luna august. Ei sunt Matei Gabor, de 25 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, şi Ludovic Gabor, de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Din verificările efectuate în fişele de cazier ale suspecţilor a reieşit că cei doi fac parte din categoria infractorilor voiajori. Cei doi au fost daţi în urmărire generală, existând suspiciunea că au comis şi alte fapte de acest gen, în mai multe judeţe din ţară. În cazul furtului comis la Suceava în luna august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Matei Gabor şi Ludovic Gabor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.