Cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava, numit la începuturile sale Liceul de Artă, elevi şi profesori ai şcolii vor organiza o serie de manifestări cultural-artistice sub titlul ”25 ani de sunet şi culoare”, în perioada 9-11 decembrie.
„De numele şcolii se leagă personalitatea artistică a pictorului şi profesorului Ion Carp Fluerici, considerat fondatorul Liceului de Artă din Suceava, înfiinţat în toamna anului 1990. Regretatul profesor a sosit pe meleagurile bucovinene în 1971 ca profesor la Palatul Copiilor din municipiul Suceava. Mare iubitor de frumos, înzestrat cu preţiozitatea solemnă a culorilor şi expresivitatea sobră a formelor, Ion Carp Fluerici a lăsat judeţului o operă picturală de excepţie, precum şi o instituţie creată din iubire şi grijă pentru conservarea culturii şi artei româneşti”, a declarat prof. Alexandra Bejinaru, directoarea Colegiului de Artă.
Manifestările din acest an vor debuta pe data de 9 decembrie, la ora 10.00, cu deschiderea oficială a evenimentului, care va avea loc în Sala Auditorium ”Ion Carp Fluerici” din incinta Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu”, corp A. Deschiderea va fi urmată de un concert festiv, susţinut de foşti şi actuali profesori ai şcolii. Printre numele slujitorilor artei muzicale îi putem regăsi pe prof. univ. dr. Doru Albu (fost director al liceului), prof. Ilie Zugrav, lector univ. dr. Daniel Dragomirescu, prof. Daniel Paicu. Orchestra „Camerata”, dirijor prof. Florin Ungureanu, va încheia prima zi de manifestări.
Ziua de 10 decembrie este dedicată Sesiunii de Referate şi Comunicări Ştiinţifice susţinute de profesori de cultură generală şi de specialitate. În aceeaşi zi, la ora 12.00, Corul şi Orchestra Colegiului vor încânta cu Armonii coral-instrumentale.
Vineri, 11 decembrie, în Sala Auditorium ”Ion Carp Fluerici” vor răsuna „Feerii de Iarnă”, concert-recital susţinut de elevii şi profesorii de la Colegiul de Artă.
Manifestările dedicate Zilelor Colegiului continuă cu Expoziţia de Pictură a elevilor de la clasele a IV-a, care va avea loc pe data de 11 decembrie, de la ora 16.00, la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene. Profesorii Iulian Asimionesei şi Puşa Pîslaru Ionescu organizează Expoziţia de pictură a elevilor clasei a XI-a la Biblioteca Judeţeană ”I.G. Sbiera”. Evenimentul va avea loc pe 10 decembrie.
( 8 dec 2015, 13:30:38
Sa nu se uite ca Scoala de Muzica este de ani buni in Suceava.