Judecătorul care l-a condamnat pe Aurel Olărean, primarul suspendat al municipiului Rădăuţi, la trei luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu a motivat această decizie şi a explicat de ce fostul edil nu mai poate deţine funcţii publice.
Olărean a fost judecat pentru că a refuzat să iniţieze o Hotărâre de Consiliu Local prin care să-l valideze drept consilier local pe Simion Sticleţ, anomalie care s-a perpetuat timp de aproape opt luni.
Condamnarea de trei luni cu suspendare şi termenul de încercare de doi ani şi trei luni pronunţată de Judecătoria Rădăuţi nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţele superioare.
„Instanţa reţine că natura infracţiunii comise, precum şi atitudinea avută de inculpat faţă de aceasta duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi ce impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b Cod penal, deoarece exercitarea acestor drepturi are în vedere o responsabilitate de ordin civic, responsabilitate pe care inculpatul, prin săvârşirea faptei, a dovedit că nu o are”, se arată în motivarea prin care judecătorul de caz consideră că Aurel Olărean nu mai poate ocupa o funcţie publică.
Poziţia lui Aurel Olărean în timpul procesului a fost fluctuantă
Judecătorul de caz a mai reţinut faptul că pe timpul procesului Aurel Olărean a avut o poziţie fluctuantă în a da sau nu declaraţii în faţa instanţei, pentru ca în final să nu mai ofere nici o declaraţie în faţa instanţei.
De asemenea, s-a ajuns la concluzia că o serie de afirmaţii date cu ocazia anchetei nu au acoperire în realitate.
„Inculpatul, pe timpul urmăririi penale, a afirmat în declaraţiile sale că nu a putut iniţia proiect de hotărâre privind validarea d-lui Sticleţ Simion, întrucât formaţiunea USL nu a comunicat persoana care urma să fie validată ca urmare a demisiei d-lui Tătar Nistor, iar secretarul municipiului Rădăuţi trebuia să iniţieze un astfel de proiect de Hotărâre de Consiliu Local, însă acesta nu a iniţiat un asemenea proiect. Instanţa constată că iniţierea unui proiect de hotărâre privind încetarea calităţii de consilier a numitul Tătar Nistor nu depindea de adresa USL, iar din adresele USL rezultă că această formaţiune a transmis la timp care este următorul supleant ce urmează a fi validat în funcţia de consilier local ca urmare a demisiei consilierului Tătar Nistor”, se arată în motivarea de la Judecătoria Rădăuţi.
Olărean a refuzat sistematic să semneze referatul privind încetarea mandatului lui Nistor Tătar
Instanţa a mai constatat că primarul suspendat al Rădăuţiului s-a împotrivit constant în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
„Din declaraţiile martorului Herghelegiu Haralambie (n.a. - secretarul Primăriei Rădăuţi la acea vreme) cât şi din adresele înaintate de acesta Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava, rezultă că inculpatul, în calitatea sa de primar al municipiului Rădăuţi, a refuzat în mod sistematic să semneze referatul constatator de încetare a mandatului de consilier al numitului Tătar Nistor, cât şi să iniţieze proiecte de Hotărâri de Consiliu Local pentru constatarea acestui fapt, precizând că iniţierea unui astfel de proiect de hotărâre nu putea fi înscrisă pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Local, indiferent dacă ar fi fost iniţiat de un alt consilier, în lipsa referatului constatator, care trebuia să fie semnat şi de inculpat. Dacă am interpreta într-un alt sens, atunci persoanele fizice care exercită o funcţie în cadrul unei autorităţi publice ar putea să aplice actele normative după bunul lor plac, în condiţiile în care actele lor materiale nu pot atrage consecinţe penale, iar hotărârile de contencios administrativ privesc doar autoritatea publică, astfel că persoana fizică ce exercită funcţia publică nu ar avea de suferit nici o consecinţă juridică”, se menţionează în motivarea judecătorilor rădăuţeni.
Primarul suspendat al Rădăuţiului reclamă că nu poate fi sancţionat şi administrativ, şi penal
În apărarea sa, primarul suspendat al municipiului Rădăuţi susţine că pentru aceeaşi faptă nu se pot aplica două sancţiuni, una administrativă şi alta penală.
De altfel, prin intermediul avocatului ales, Aurel Olărean nu a contestat acuzaţiile din rechizitoriu, însă şi-a motivat decizia de a refuza semnarea referatului constatator de încetare înainte de termen a mandatului de consilier al lui Nistor Tătar şi de iniţiere a unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local în acest sens, prin aceea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi are doar un caracter administrativ.
„Susţine că pentru încălcarea obligaţiilor sale a şi fost sancţionat de către instanţa de contencios administrativ, iar infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 din Codul penal, în acest caz are numai un caracter subsidiar şi inculpatul nu ar putea fi sancţionat de două ori pentru încălcarea aceleiaşi obligaţii, în schimb ar putea fi sancţionat în continuare, conform legii contenciosului – administrativ, în condiţiile în care nu ar fi pus în aplicarea hotărârea acestei instanţe”, se arată în motivare.
Olărean, obligat la plata unor despăgubiri materiale şi morale de 14.405 lei
Prin aceeaşi decizie a instanţei de judecată din Rădăuţi, Aurel Olărean a fost obligat şi la plata unor despăgubiri către Simion Sticleţ, consilierul local pe care a refuzat să-l pună în drepturile prevăzute de lege.
„Admite în parte acţiunea civilă a persoanei vătămate/părţii civile Sticleţ Simion şi, în consecinţă, va obliga pe inculpatul Olărean Aurel să plătească părţii civile Sticleţ Simion suma de 4.405 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând câştigul net nerealizat ca urmare a săvârşirii faptei de către inculpat, şi suma de 10.000 de lei, cu titlu de daune morale.
Instanţa apreciază că este dificil de cuantificat în echivalent bănesc prejudiciul moral suferit de partea civilă, dar apreciază că suma stabilită şi pedeapsa ce va fi aplicată prin prezenta sentinţă vor fi în măsură să realizeze o reparaţie morală echitabilă”, sunt concluziile judecătorului rădăuţean.
( 8 dec 2015, 13:41:12
Titlu: Neamul maimuțăresc de peșteră parvenit în înalte funcții judiciare.
Ingăta ce se scarchină în cap și ce zbiară un pitecantrop dintr-acesta semianalfabet funcțional, de face de ocară* sistemul judiciar rumânesc.
Iaca o mostră etalon de „pășunism judiciar” expusă de pivotul uzat al dam(b)ului, având rol de bucșă de basculă:
„„inculpatul B.E. denigrează, atât în cadrul comentariilor postate în legătură cu diverse articole apărute pe website-ul ziarului „Monitorul de Suceava”, cât și în cadrul unor acțiuni publice (greva foamei în fața palatului de Justiție Suceava) atât instituția Judecătoriei Rădăuți în ansamblu, cât și alți judecători specializați pe complete de drept penal din cadrul Judecătoriei Rădăuți”
Trecând peste neplăcuta surprindere cauzată de neobrăzarea bucșatului, veritabil semianalfabet funcțional pentru care orice critică ÎNTEMEIATĂ adusă systemului lor parșiv și mafiotic constituie „denigrare”, pentru care acțiunea civică lăudată de ambasadorul SUA ** constituie „denigrare”, și pentru care dreptul fundamental la grevă, ca formă de protest constituie ofensă la adresa Nemerniciilor Lor, am fost nevoit ca într-o formularea scrisă depusă la unul din dosarele aflate pe rol să inserez următoarele precizări definitorii asupra nivelului intelectual al pitecantropului din Ministerul Public:
„Nu în ultimul rând pun în vederea instanței de judecată impresia și nota evidentă de „semianalfabetism funcțional” ce rezultă din cererea procurorului.
Prin semianalfabet funcțional înțelegându-se exact semantica acestei sintagme – o persoană care știe să citească un text scris dar care nu are proprietatea termenilor și nu poate desluși sensurile respectivului text scris.