Judeţul Suceava ar urma să primească cele mai mari sume, la nivel naţional, pentru drumuri şi echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor. Acest lucru se poate întâmpla dacă proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2016 va fi aprobat în forma actuală prezentată spre dezbatere de Ministerul Finanţelor Publice. Potrivit proiectului, suma propusă a fi alocată Sucevei pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale pentru anul 2016 este de 10,048 milioane de lei, cea mai mare dintre toate judeţele ţării. În proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2016 se mai prevede alocarea judeţului Suceava a unei sume de 93,366 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale, pe locul al doilea aflându-se judeţul Bacău, cu 74,423 milioane de lei.
De asemenea, din sumele defalcate din Taxa pe Valoare Adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor în anul 2016, suma prevăzută pentru judeţul Suceava este de aproape 118 milioane de lei. Banii ar urma să fie folosiţi pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, pentru învăţământul special şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, precum şi pentru asigurarea produselor lactate şi de panificaţie în şcoli şi grădiniţe. O altă sumă de aproximativ 454 de milioane de lei ar urma să fie alocată de la bugetul de stat pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate de la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţul Suceava, bani destinaţi pentru asigurarea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi pentru drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau pentru indemnizaţiile lunare.
În proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2016 mai este prevăzută alocarea unei sume de 7,189 milioane de lei pentru finanţarea învăţământului particular sau confesional acreditat. Banii vor fi folosiţi atât pentru salariile personalului, cât şi pentru cheltuielile cu bunurile şi serviciile pentru întreţinerea curentă a unităţilor de învăţământ particular şi confesional acreditate.
Nu în ultimul rând, prin proiectul de lege se aprobă un număr de 614 posturi care vor primi finanţare, pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din judeţul Suceava.