Faptă abominabilă în parcul de joacă din centrul oraşului Gura Humorului, unde o fetiţă de numai 11 ani a căzut pradă pornirilor carnale ale unui minor de 15 ani de etnie romă. Violul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool, atât victima, cât şi agresorul originari din Gura Humorului fiind sub influenţa licorilor lui Bachus.
„Inculpatul minor de 15 ani, în noaptea de 25/26 noiembrie 2015, în jurul orelor 23.00-01.00, pe fondul consumului de alcool, profitând de starea de vulnerabilitate vădită în care se afla persoana vătămată, minoră de 11 ani, datorată consumului de alcool şi vârstei, stare de natură a o pune în imposibilitate de a îşi exprima voinţa în mod conştient, a întreţinut un raport sexual prin violenţă, în parcul de joacă din oraşul Gura Humorului”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Chiar dacă fapta este ceva mai veche, anchetatorii au reuşit să o documenteze în întregime abia zilele trecute. Medicul legist care a examinat-o pe fata de 11 ani a constatat că aceasta era virgină în momentul în care a fost agresată sexual.
Cu probele adunate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au solicitat instanţei luarea măsurii arestării preventive. În faţa judecătorului, agresorul nu a recunoscut nimic şi a povestit că era mult prea beat ca să-şi mai aducă aminte ceva, darămite să mai comită şi un viol.
Poveştile sale nu l-au impresionat pe magistrat, care a decis să emită mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pe numele lui Aron Dănuţ Feştei pentru comiterea infracţiunii de viol.
De altfel, minorul este cunoscut ca unul care creează probleme în comunitate. El este în atenţia poliţiştilor de mai multă vreme şi doar vârsta a făcut să nu ajungă mai devreme după gratii.