Un bătrân în vârstă de 63 de ani, infirm, aflat în stare deplorabilă, a fost abandonat de propriii săi copii în holul Primăriei comunei Pătrăuţi, în faţa biroului de asistenţă socială. Scenele dramatice s-au petrecut ieri, în jurul orei 11.00, iar bătrânul, care nu putea vorbi, ci doar gemea, cerşind îndurare, a stat jos, culcat pe o saltea, în jur de trei ore. Puşi într-o situaţie cu care nu s-au mai întâlnit, reprezentanţii primăriei pur şi simplu nu au ştiut ce să facă.
Totul pleacă de la conflictul fii-mamă vitregă, legat de cine încasează ajutorul social
Ilie Burduja, în vârstă de 63 de ani, de etnie romă, a suferit recent un atac cerebral. A stat internat în spital, iar de aproximativ o lună de zile a fost externat.
Cei doi fii ai săi au venit ieri la primărie nemulţumiţi că bătrânul nu primeşte pensie de handicap şi au spus că pur şi simplu nu mai pot să aibă grijă de tatăl lor, sub pretextul că nu au cu ce să îl întreţină. Scandalul pleacă de la faptul că soţia bătrânului, Lucreţia Burduja, mama vitregă a celor doi, încasează ajutorul social al bărbatului, însă l-ar fi abandonat după ce acesta a căzut la pat.
Gheorghe Burduja, liderul comunităţii de romi din Pătrăuţi, ajuns la faţa locului, a încercat să explice ce s-a întâmplat: “Băieţii au venit să-i facă bătrânului ajutorul social pe numele lui, că femeia ia banii, dar ei au grijă de el. Bătrânul nu poate umbla, stă în pampers, iar ei au venit să ceară să i se facă dosarul pe numele lui. Doamna de la asistenţă socială i-a trimis să facă acte, dar ei s-au supărat, l-au urcat în căruţă, l-au adus la primărie şi l-au lăsat aici”.
„Pur şi simplu copiii l-au lăsat jos şi au plecat”
Practic, în momentul în care asistentul social le-a explicat că pentru pensia de handicap trebuie depus un dosar la o comisie de specialitate, iar banii nu se pot da pe loc, cei doi şi-au dat tatăl jos din căruţă şi l-au lăsat în holul primăriei, culcat pe o saltea.
Radu Jureschi, viceprimarul comunei Pătrăuţi, a declarat: “Noi nu avem oficial vreo hârtie sau vreo solicitare de la cei doi fii. Ei au venit că vor neapărat bani pentru handicapul tatălui, dar li s-a explicat că trebuie să aducă documente medicale, să treacă de o comisie, care nu ţine de primărie, asta este procedura. La scurt timp ne-am trezit cu bătrânul abandonat aici, pur şi simplu copiii lui l-au lăsat jos şi au plecat”.
"Ce facem cu bătrânul?", s-au întrebat cei de la primărie
Aflaţi într-o situaţie limită, cei din conducerea primăriei au început să dea telefoane şi să întrebe ce este de făcut.
Au fost sesizaţi mai întâi poliţiştii de la Postul comunal Pătrăuţi. Agentul din sat a plecat în căutarea celor doi fii, însă nu i-a găsit acasă.
Cei de la primărie au sunat apoi la două cămine de bătrâni, unde li s-a spus că nu îl pot prelua pe bătrân în regim de urgenţă. Au luat legătura şi cu cei de la Direcţia de Asistenţă Socială Suceava, însă de acolo li s-a explicat că bătrânul ar trebui să fie văzut mai întâi de medici. În aceste condiţii, după aproape trei ore, a fost apelat numărul unic de urgenţe 112 şi a fost solicitată o ambulanţă.
Fiii „rătăcitori” au venit la primărie când au auzit că îi caută poliţia
În timp ce ambulanţa era pe drum, cei doi fraţi s-au întors la primărie. Nu au venit pentru că aveau vreo remuşcare, ci pentru că au aflat că poliţia îi caută.
Vasile Ion Strugaru, unul din fii, a aruncat toată vina pe soţia tatălui lor. Miza scandalului este clară: banii din ajutorul social.
“Femeia lui, Lucreţia Burduja, l-a abandonat. Ea încasează ajutorul social, iar noi nimic. Lucreţia Burduja să aibă grijă de el”, a spus cu năduf Vasile Ion Strugaru.
Fiul cu o „mie de ani de puşcărie”: „Eu mă duc să fur două lemne ca să am cu ce trăi”
Celălalt fiu, Marin Ilie Strugaru, cunoscut cu numeroase antecedente penale, spune că el şi fratele său l-au îngrijit pe tatăl lor o lună de zile, dar au ajuns la fundul sacului:
„Eu sunt sătul de viaţă, am făcut o mie de ani de puşcărie... nu am cu ce să îl întreţin pe tata. El e cununat cu o femeia care l-a lăsat, nu îi aduce nici măcar o cană de apă. Tata ar vrea să divorţeze, să revină pe numele lui, dar nu are cum, vedeţi în ce hal este. Când am venit la doamna asistent social ne-a spus că nu o interesează ce facem cu tata, că nu e problema ei. De aia l-am adus aici, să ni se facă dreptate”, a tunat bărbatul.
Acesta nu a ascuns că trăieşte din furat.
„Eu mă duc să fur două lemne ca să am cu ce trăi, mă rog de pădurari şi de poliţişti să crap două lemne ca să mă întreţin de pe o zi pe alta”, s-a plâns în faţa camerelor de luat de vederi Marin Ilie Strugaru.
Bătrânul s-a întors acasă, dar nu se ştie pentru cât timp
În cele din urmă, cei doi fii şi-au urcat tatăl în căruţă şi l-au dus înapoi acasă. Problema este însă departe de rezolvare. În condiţiile în care o pensie de handicap pentru bătrân nu se obţine în timp scurt, soarta bătrânului de 63 de ani este pusă sub mari semne de întrebare.
Practic, realitatea tristă este că viaţa unui om nu înseamnă mai mult de un ajutor social. Şi asta chiar pentru cei cărora acel bărbat le-a dat viaţă.
De altfel, cei doi fii au ameninţat că dacă nu vor primi un ajutor de urgenţă, îl vor duce pe tatăl lor în curtea casei asistentului social din Pătrăuţi.
În comuna suceveană Pătrăuţi trăiesc peste 2.000 de romi, care au devenit majoritari în sat. Aceştia sunt „abonaţi” la ajutoare sociale, iar furturile din pădure sunt la ordinea zilei.
( 3 dec 2015, 11:41:48