Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 2 dec 2015 - Anul XX, nr. 279 (6091)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Inconştienţi

Ploaie de şoferi băuţi prinşi în trafic de poliţişti

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Foarte mulţi şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au fost depistaţi în trafic de poliţişti în întreg judeţul, în ultimele zile. Unii dintre ei au fost testaţi de poliţişti după ce au fost protagoniştii unor accidente, iar alţii au fost opriţi şi testaţi în trafic în urma unor acţiuni de control.

Sâmbătă dimineaţă, un echipaj al poliţiei rutiere a oprit pentru control pe strada Gheorghe Doja din Suceava un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, care mirosea a alcool. Şoferul a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,56 mg/l în aerul expirat. Şoferului i s-a întocmit dosar penal.

Două ore mai târziu, în timp ce conducea maşina prin municipiul Fălticeni, un şofer de 40 de ani, din comuna Hârtop, nu a acordat prioritate în sensul giratoriu unui autoturism condus de o tânără de 22 de ani, intrând în coliziune cu acesta. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului înregistrându-se o alcoolemie de 0,62 mg/l în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Tot un asemenea dosar penal a fost întocmit şi pe numele unui şofer de 42 de ani, din comuna Panaci, care a fost oprit de poliţişti în aceeaşi zi pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei şi depistat cu o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Consumul de alcool şi viteza excesivă l-au făcut pe un şofer de 31 de ani, din comuna Capu Câmpului, să piardă controlul volanului şi să pătrundă pe un refugiu pietonal, trecând de gardul metalic de protecţie şi oprindu-se apoi în stâlpul semaforului electric. Vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice, şoferul a fost testat de oamenii legii, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dus la spital, bărbatul a refuzat recoltarea probelor de sânge, lucru care nu i-a împiedicat pe poliţişti să deschidă pe numele său un dosar penal.

 

Şi băuţi, şi fără permis de conducere

În cursul zilei de duminică alţi trei şoferi care au comis imprudenţa de a se urca băuţi la volan au fost surprinşi de poliţişti, unii neavând nici permise auto valabile. Un bărbat de 35 de ani, din Vatra Dornei, a fost oprit pentru control pe o stradă din oraş, în timp ce conducea un ATV. La verificarea actelor, poliţiştii au constatat că acesta nu avea permis de conducere. Testat apoi cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă la spital a refuzat recoltarea probelor de sânge. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal.

În aceeaşi seară, un bărbat de 44 de ani, din comuna Dărmăneşti, anunţa la 112 despre faptul că a lovit cu maşina un pieton care se deplasa pe marginea drumului, intre localităţile Măriţei şi Dărmăneşti, după care cel lovit a fugit de la locul accidentului. Stând de vorbă cu şoferul, poliţiştii au realizat că acesta mirosea a alcool şi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică seara, la Dolhasca un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 27 de ani, din judeţul Botoşani, s-a răsturnat într-un şanţ din satul Gulia. O cercetare a bazelor de date ale poliţiei a dus la concluzia că cel aflat la volan nu avea permis de conducere, iar autoturismul este neînmatriculat, numerele provizorii de înmatriculare fiind expirate. În acelaşi timp, tânărul de la volan a fost testat cu un aparat etilotest, rezultatul fiind 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său tânărului a fost deschis un dosar penal.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ploaie de şoferi băuţi prinşi în trafic de poliţişti.
 Vizualizări articol: 2568 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Ploaie de şoferi băuţi prinşi în trafic de poliţişti5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Chifteluțe din pâine (de post) Vă amintiți de chifteluțele de la cantinele din trecut, pufoase și picante, despre care se spunea în glumă că-s făcute din ”pâiniță de purcel”? Erau, adesea, chiar aceste chiftele de post, din care lipseau însă carnea... Citeşte