Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 2 dec 2015 - Anul XX, nr. 279 (6091)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Anvergură

Parada militară de Ziua Naţională a adus în centrul Sucevei mii de oameni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Mii de suceveni au participat marţi, de Ziua Naţională, la parada militară care s-a desfăşurat în zona centrală a municipiului Suceava, pe bulevardul Ana Ipătescu. Acolo au defilat prin faţa oamenilor plutoane de militari, dar şi tehnică de luptă şi intervenţii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Şcoala de Subofiţeri Jandarmi de la Fălticeni, Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, dar şi un pluton de pompieri militari din Republica Moldova. Sucevenii prezenţi la paradă au putut admira şase steaguri istorice sub faldurile cărora militarii armatei române au luptat în cele două războaie mondiale.

Atracţia paradei au constituit-o batalionul 634 infanterie Petrodava din Piatra Neamţ, care a defilat cu două transportoare amfibii blindate, şi batalionul 335 artilerie „Alexandru cel Bun” din Botoşani, component al Brigăzii 15 mecanizate Podul Înalt, care a defilat cu două tunuri tractate de maşini militare DAC 665B. Militarii din batalionul 634 Petrodava Piatra Neamţ, supranumiţi „jderii”, au acţionat în 2013 în teatrul de operaţiuni din Afganistan.

 

Imnul naţional, cântat de Sorin Ursan

Prin faţa miilor de suceveni, mulţi copii cu steaguri tricolore în mâini, au trecut autospeciale de intervenţii la incendii, autospeciale pentru descarcerare, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru asigurarea primului ajutor în caz de accidente, dar şi câini antrenaţi pentru misiuni speciale. Parada a fost încheiată de fanfara municipiului Suceava, care a prezentat onorul.

Manifestările de Ziua Naţională, care au inclus şi un serviciu religios oficiat de un sobor de preoţi în faţa bisericii Sf. Înviere, au debutat cu intonarea imnului de stat. „Deşteaptă-te, române” a fost cântat live de Sorin Ursan, suceveanul care s-a făcut cunoscut la show-urile „Românii au talent” şi „X Factor”. După interpretare el a primit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, Diploma de merit pentru activitatea sa în slujba culturii.

 

Steag românesc de 150 de metri pătraţi, pe cerul Sucevei

Au rostit discursuri în care au evidenţiat importanţa zilei de 1 Decembrie prefectul Constantin Harasim, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, şi primarul Sucevei, Ion Lungu.

La finalul paradei, Drapelul României, un steag uriaş de 150 de metri pătraţi, a fost purtat pe cerul Sucevei de un avion al asociaţiei Bucovina Fly Club. Tehnica de luptă şi intervenţii a staţionat pentru câteva ore în faţa Palatului Administrativ, unde copiii dar şi adulţii au putut să o admire, dar să-şi facă şi poze.

Parada militară de Ziua Naţională a reunit sub acelaşi acoperiş mai mulţi politicieni, lideri de partide şi directori de instituţii. Printre aceştia, senatorii PNL Gheorghe Flutur şi Steliana Miron, senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Neculai Bereanu, deputaţii PNL Ioan Balan şi Alexandru Băişanu, deputatul independent Cezar Cioată, preşedintele PMP Suceava, Corneliu Popovici, alături de candidatul acestui partid la Primăria Suceava, Marian Andronache. De menţionat că primarul independent Ion Lungu s-a aşezat lângă echipa PNL, iar deputatul PNL Alexandru Băişanu lângă echipa PSD. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parada militară de Ziua Naţională a adus în centrul Sucevei mii de oameni.
 Vizualizări articol: 3458 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.60/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.6 din 5 voturi
Parada militară de Ziua Naţională a adus în centrul Sucevei mii de oameni2.655

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Chifteluțe din pâine (de post) Vă amintiți de chifteluțele de la cantinele din trecut, pufoase și picante, despre care se spunea în glumă că-s făcute din ”pâiniță de purcel”? Erau, adesea, chiar aceste chiftele de post, din care lipseau însă carnea... Citeşte