Eroii care au luptat pentru unirea Bucovinei cu România

Astăzi, 28 noiembrie, se împlinesc 97 de ani de la unirea Bucovinei cu patria mamă, România. Este un eveniment despre care se vorbeşte tot mai des în ultima perioadă, dar trebuie spus că acest act a fost pregătit cu mult timp înainte.

Unele personalităţi ale timpului şi-au adus o contribuţie esenţială, numele cele mai importante fiind, fără doar şi poate, cele ale lui Iancu Flondor şi Ion Nistor.

Acum 100 de ani, cei doi artizani amintiţi au ales drumuri diferite, fiind însă însufleţiţi de acelaşi ideal. Declanşarea Primului Război Mondial a prins Bucovina în prima linie a frontului. Armatele ruse şi austro-ungare s-au confruntat pe teritoriul Bucovinei într-o încleştare care nu avea nimic în comun cu dorinţele românilor.

„Dar atât Iancu Flondor cât şi Ion Nistor au înţeles că venise momentul decisiv în realizarea visului naţional. Autorităţile habsburgice i-au privit cu suspiciune pe români, mai ales că România nu şi-a precizat poziţia faţă de conflictul mondial, preferând o neutralitate înţeleaptă. Tensiunea era amplificată de faptul că la Viena şi Budapesta se ştia că România aspira la realizarea statului naţional unitar. De aceea, liderii politici bucovineni au fost atent supravegheaţi de autorităţi”, a arătat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja, de la catedra de Istorie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Flondor şi Nistor, acţiuni diferite pentru acelaşi deziderat

Cu toată supravegherea autorităţilor austriece, Iancu Flondor şi-a intensificat legăturile cu liderii politici din România. În 1915, el i-a trimis lui Ionel Brătianu un Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei în care îşi exprima speranţa că Unirea se va realiza cu respectarea principiului naţionalităţilor.

„Din păcate, acest Memoriu a fost interceptat de autorităţile austriece care îi vor intenta un proces şi îi vor fixa domiciliu obligatoriu. Riscându-şi libertatea şi chiar viaţa, Iancu Flondor a rămas în legătură cu fruntaşii politici români”, a mai arătat cadrul universitar sucevean.

Ion Nistor, un alt mare artizan al Unirii din 1918, a decis să treacă frontiera în România, aducându-şi contribuţia la acelaşi deziderat de la Iaşi şi Bucureşti.

„Astfel a desfăşurat o campanie propagandistică în slujba idealului naţional. În presa din România a publicat o serie de articole care au pregătit din punct de vedere propagandistic Unirea. Activând sub egida <Ligii pentru unitatea tuturor românilor>, patronată de Nicolae Iorga, el a susţinut în 1915 crearea unui Institut de studii referitoare la românii din afara graniţelor ţării. Tot în 1915 a publicat <Românii şi rutenii din Bucovina. Studiu istoric şi statistic>, lucrare care a servit ca sursă de informaţii pentru susţinerea drepturilor românilor în Bucovina. În această perioadă, activitatea sa în slujba cauzei naţionale s-a desfăşurat la cel mai înalt nivel. În cadrul Academiei Române a susţinut mai multe conferinţe, pe teme istorice şi politice, pentru a demonstra drepturile istorice ale românilor în Bucovina. Pentru meritele sale, Academia Română l-a primit în rândurile sale, ca membru activ, la 19 mai/1 iunie 1915”, a menţionat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.

Iancu Flondor a citit Declaraţia de Unire de la 1918

Bucovina a fost a doua provincie, după Basarabia, care s-a unit cu România. La 28 noiembrie 1918, în sala de marmură a Mitropoliei Bucovinei, Congresul General al Bucovinei, alcătuit din fruntaşii români bucovineni, alături de reprezentanţii altor grupuri etnice, precum germanii şi polonezii, a hotărât Unirea Bucovinei cu România.

Unul dintre eroii acelor momente, Iancu Flondor, a citit Declaraţia de Unire în care preciza că „de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări (…) au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naţionale; că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Ion Nistor a expus motivele istorice ale Declaraţiei de Unire

Un al doilea artizan al Unirii, Ion Nistor, a expus motivele istorice ale Declaraţiei de Unire, adoptată în unanimitate. Votul Congresului a fost înaintat printr-o telegramă Regelui Ferdinand. Suveranul României a salutat „cu nespusă bucurie actul măreţ prin care Congresul General al Bucovinei, ca expresiune a voinţei întregului popor al acestui vechi pământ românesc, a hotărât unirea completă a Bucovinei cu Regatul Român. Din adâncul sufletului mulţumesc Proniei divine că mi-a îngăduit ca, sub domnia mea, fiica răpită acum 144 de ani să se reîntoarcă la sânul ţării-mame, aducând noi forţe pentru propăşirea neamului. În aceste clipe înălţătoare, gândul meu se îndreaptă către oamenii patrioţi, care, cu toate suferinţele îndurate în cursul vremurilor, au ştiut să ţină vie în inimile poporului memoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi sentimentul naţional, pregătind astfel, fără şovăire şi însufleţiţi de un patriotism cald, ziua binecuvântată de azi. Cu adâncă recunoştinţă primesc, dar, în numele poporului meu, întruparea Bucovinei la Regatul Român, asigurând populaţia Bucovinei că în mine va găsi mereu un sprijin tare şi o dragoste părintească”.

Practic, munca depusă de cei doi mari oameni, începută încă de acum un veac, s-a materializat prin Unirea Bucovinei cu România din 1918, act la care au participat activ, aşa cum o demonstrează şi documentele de la acea vreme.