De vineri până duminică, în perioada 27-29 noiembrie, parterul Iulius Mall Suceava găzduieşte o nouă întâlnire a artizanilor cu măiestrie. Sucevenii vor găsi la Târgul de handmade obiecte cu adevărat aparte, care le pot completa garderoba şi colecţiile de podoabe sau le pot înfrumuseţa locuinţa. Bijuterii felurite, accesorii pentru păr sau vestimentare, decoraţiuni pentru interior sau exterior, articole de îmbrăcăminte pentru copii şi pentru adulţi, lumânări parfumate şi multe altele sunt opţiunile handmade pentru orice preferinţe. În plus, prin unicitatea lor, articolele expuse pot fi idei de cadouri speciale.
Sâmbătă, de la ora 14.00, copiii pot intra în rolul de mici artişti. Sub îndrumarea specialiştilor de la Creativ & Deco, în zona KidsLand, prichindeii îşi pot pune în evidenţă imaginaţia. În spiritul Zilei Naţionale a României, cei mici vor contura harta ţării, pe baza unei forme puse la dispoziţie. În funcţie de îndemânarea lor, participanţii vor crea munţi şi dealuri, vor marca marea şi râurile şi vor învăţa lucruri noi. Maratonul distracţiei pentru copii continuă de la ora 16.00, atunci când intră în scenă clovnul Bobo. Îndrăgitul prieten al năzdrăvanilor a pregătit un program încărcat cu surprize, farse, trucuri haioase şi concursuri. În plus, baloanele vor da culoare atmosferei, iar bomboanele o vor îndulci.