Şeful Direcţiei Agricole Suceava, Vasile Costan, a anunţat ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că peste 18.000 de hectare de culturi din judeţ au fost afectate anul acesta de secetă. Vasile Costan a precizat că de la mijlocul lunii octombrie, instituţia pe care o conduce a început centralizarea fermierilor din judeţul Suceava care au suprafeţe afectate de secetă, pe baza documentelor trimise de Prefectură şi de primăriile din judeţ. El a arătat că în urma acestor centralizări, suprafaţa totală a culturilor afectate de secetă este de 18.212,61 hectare, acestea fiind situate în 28 de localităţi sucevene. Valoarea estimată a pierderilor înregistrate pentru aceste culturi este de aproape 76.000 de lei. „Producătoriiagricoli afectaţide fenomenul prelungit de secetăau avut obligaţiade a solicita primăriilordin cadrul localităţiideplasarea unei comisii în vederea constatăriişi evaluării pagubelor. De asemenea, beneficiarii ale căror culturi au fost afectate de secetă severă şi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, trebuie să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, până pe data de 30 noiembrie, o cerere pentru a primi ajutor de stat”, a explicat şeful Direcţiei pentru Agricultură Suceava.
Tot în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Suceava, Iacob Caciur, a declarat că plăţile compensatorii se acordă pentru pierderile de venit înregistrate la următoarele culturi: porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume în câmp, plante de nutreţ, păşuni şi fâneţe. El a mai precizat că ajutorul de stat reprezintă o plată compensatorie care acoperă cel mult 20% din pierderea de venit de 100% aferentă culturilor afectate, plată diferenţiată în funcţie de procentul de calamitare înscris în procentele verbale de constatare şi evaluarea a pagubelor şi de categoria beneficiarului.