Primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu, a transmis luni mulţumiri publice medicului neurochirurg Anatolii Buzdugan, dar şi echipei sale de la secţia de neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă ”Sf. Ioan cel Nou” pentru modul în care a fost tratat şi operat de hernie de disc şi îi îndeamnă pe suceveni să aibă încredere în doctorii suceveni.
”Vreau să îi mulţumesc echipei de specialişti din cadrul secţiei de neurochirurgie a Spitalului Judeţean, dar în mod special doctorului Anatolii Buzdugan pentru modul în care am fost operat şi tratat în cele şapte zile în care am stat în spital. Sunt foarte mulţumit de serviciile tuturor cadrelor medicale din secţia de neurochirurgie, de la asistente, la personalul care se ocupă de îngrijirea bolnavilor, de pregătirea pentru operaţie până la medici. S-au purtat foarte frumos, au vorbit foarte frumos cu toţi bolnavii, au venit la patul pacienţilor prompt, ori de câte ori a fost nevoie. De asemenea, condiţiile de cazare şi masă au fost la cel mai bun nivel. Mulţumesc încă o dată tuturor şi nu vreau să-l omit nici pe managerul Spitalului Judeţean, domnul Vasile Rîmbu”, a spus Viorel Cucu. El a precizat că a fost îndemnat să se opereze la Cluj, Târgu Mureş sau Bucureşti, însă a avut încredere în medicii suceveni.
”Sucevenii trebuie să aibă încredere în medicii din Suceava. Sunt boli pe care pot să le rezolve cu acelaşi profesionalism ca şi medicii de la spitalele din străinătate. Am fost sfătuit să merg să mă operez la Târgu Mureş, Cluj sau la Spitalul Militar în Bucureşti, însă am avut încredere în doctorul Buzdugan şi în echipa sa care merită tot respectul şi admiraţia. Mă simt bine şi sper ca după cele două luni de recuperare să revin la normal”, a mai spus primarul comunei Adâncata.