Mai puţină birocraţie în sistemul de învăţământ, hârtii mai puţine de întocmit, implicit reducerea numărului de comisii din şcoli au fost an de an pe lista de revendicări a cadrelor didactice şi a sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar.
La sfârşit de mandat, la mijlocul acestei luni, fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a semnat ordinul pentru diminuarea numărului comisiilor permanente din unităţile de învăţământ preuniversitar, de la 21 la şapte, pentru eliminarea birocraţiei.
În condiţiile în care numărul de comisii dintr-o unitate de învăţământ, indiferent de numărul de elevi, depăşeste 21, ordinul pare să fie o gură de aer proaspăt pentru unităţile şcolare.
Oamenii şcolii spun că sunt îngropaţi în hârtii care le îngreunează munca, fiind nevoiţi să aloce ore bune pentru întocmirea de acte, dosare, portofolii şi rapoarte, în total metri cubi de documente.
Insp. Cezar Anuţei, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, a precizat că „ordinul Ministrului Educației prevede ca numărul comisiilor cu caracter permanent care funcționează la nivelul unei unități de învățământ preuniversitar să fie de 7”.
Până la finele anului se vor stabili şi comisiile care trebuie să rămână în şcoli, iar ulterior va fi modificat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar (ROFUIP).
Anuţei a mai specificat că reducerea comisiilor va fi făcută prin comasarea activităților și atribuțiilor specifice, prin eficientizarea activităţii acestora, urmând ca ministerul să formeze o comisie care, în termen de 45 de zile de la constituirea ei, va stabili modul în care va avea loc diminuarea numărului comisiilor care funcționează la nivelul școlilor.
Fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cel care a semnat ordinul de ministru, anunţa că „acest proces de debirocratizare trebuie neapărat continuat. Ecazul să ne concentrăm pe măsurarea performanţei cadrelor didactice prin progres şcolar şi nu prin bibliorafturi mai mult sau mai puţin utile”.
Zeci de comisii, sute de rapoarte şi documente
Cele peste 20 de comisii existente la momentul actual în şcoli au domenii de activitate diverse. Membrii acestor comisii sunt chiar profesorii din şcoala respectivă, iar pentru această activitate dascălii nu primesc bani în plus la salariu.
În plus, pentru fiecare comisie, trebuie întocmite procese verbale, proiecte, situaţii, documente constatatoare, cele mai multe făcute doar pentru a fi prezentate în cazul unor controale.
Câteva dintre comisiile constituite la nivelul şcolilor sunt: Comisia pentru securitatea elevilor, Comisia pentru curriculum, Comisia pentru perfecţionare, Comisia PSI (prevenirea şi stingerea incendiilor), Comisia pentru securitatea în muncă, Comisia pentru acordarea burselor şcolare, Comisia pentru prevenirea abandonului şcolar, Comisia pentru orientare şcolară şi profesională, Comisia pentru perfecţionare şi formare continuă, Comisia pentru proiecte internaţionale, Comisia pentru promovarea imaginii unităţii de învăţământ, Comisia pentru asigurarea serviciului pe şcoală, Comisia pentru ritmicitatea notării, Comisia pentru olimpiade și concursuri școlare.
Referitor la acest aspect, sindicaliştii din învăţământul sucevean sunt de părere că aceste comisii care generează birocraţie şi hârtii lipsite de importanţă sufocă şcolile şi „fură” din timpul pe care profesorii l-ar putea aloca elevilor.
(23 nov 2015, 15:39:39