Primăria Fălticeni a organizat, ieri, „Ziua curăţeniei de toamnă”. Acţiunea a fost coordonată de direcţia tehnică a primăriei şi a fost realizată cu sprijinul unităţilor de învăţământ fălticenene, al Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava.
Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a ţinut să precizeze că în cadrul acestei acţiuni au fost salubrizate şi igienizate spaţiile verzi din cartierele de locuinţe, parcuri, cursuri de apă precum şi zonele pietonale.
“Primăria Fălticeni gestionează activitatea de salubrizare în municipiul Fălticeni, dar încercăm să responsabilizăm şi comunitatea locală. De aceea, primăvara şi toamna, organizăm zile de curăţenie generală. Ne bucurăm că instituţiile de învăţământ şi-au arătat şi de această dată disponibilitatea de a participa la acţiunile de ecologizare, atitudine pe care am dori să o avem şi din partea altor instituţii. Apreciem în egală măsură sprijinul elevilor jandarmi şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava”, a declarat Cătălin Coman. El a precizat că acţiunea de ieri a pus accent pe colectarea selectivă a deşeurilor, hârtie, cartoane, PET-uri, doze de aluminiu şi deşeuri feroase.