Sucevenii nu au cum să se oprească din cumpărături pentru că, în perioada 20-22 noiembrie, la Iulius Mall este Black Weekend Sales. Magazinele preferate ale bucovinenilor îşi vor întâmpina clienţii cu promoţii de până la 70% la îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii, bijuterii, cosmetice, decoraţiuni, articole sportive şi multe altele. În plus, propuneri de nerefuzat vor găsi la cafenelele şi restaurantele din Iulius Mall Suceava.
Iulius Mall Suceava le-a pregătit clienţilor săi o surpriză în ton cu pasiunea lor pentru shopping: un întreg weekend dedicat promoţiilor. În plus, sesiunile de cumpărături sunt răsplătite cu premii în tendinţe: 10 televizoare smart, 10 tablete şi 10 telefoane. Tot ce le rămâne sucevenilor de făcut este să se încarce cu bună dispoziţie pentru a se bucura din plin de trei zile cu oferte atrăgătoare. Pe lângă o garderobă în ultimele tendinţe şi articole la modă, la Black Weekend Sales din Iulius Mall bucovinenii au şansa de a câştiga premii în ton cu stilul lor modern. Dacă au cumpărat de minimum 100 de lei în timpul periplului lor prin magazine, atunci se pot înscrie la tombolele speciale.
Vineri, în intervalul orar 12.00-21.00, vor fi extrageri din oră în oră, în urma cărora se vor acorda 10 tablete Samsung Tab 4 celor mai norocoşi clienţi. După acelaşi mecanism, sâmbătă vor fi acordate 10 Smart TV Samsung, iar duminică se vor afla câştigătorii celor 10 telefoane Samsung J5 oferite de Iulius Mall. Mai mult, în fiecare dintre cele trei zile ale Black Weekend Sales, primii 530 de clienţi care fac achiziţii în valoare de minimum 100 de lei vor fi răsplătiţi cu premii instant: umbrele, meniuri la restaurantul Pasha, vouchere Atlantis Gold şi băuturi răcoritoare.