Asociaţia Studenţilor Implicaţi în Dezvoltarea Carierei (A StI DC) organizează în perioada 16-20 noiembrie, între orele 10.00-16.00, în corpul E al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, o campanie de strângere de mesaje de solidaritate şi susţinere pentru poporul francez în urma evenimentelor ce au avut loc în capitala Franţei.
În contextul în care „peste 140 de persoane au fost ucise, alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri, 13 noiembrie, iar Parisul trăieşte un coşmar al terorismului, prin atacuri fără precedent”, aşa cum ne anunţă organizatorii, „<Je suis Paris> este o campanie creată de studenţii din A StI DC care au fost şocaţi şi îndureraţi la aflarea acestor evenimente inumane”.
Acţiunea are ca scop strângerea şi transmiterea de mesaje de solidaritate şi sprijin moral pentru cei îndoliaţi alături de rugăciunile pentru sufletul acelora ce şi-au pierdut viaţa.
Mesajele de susţinere vor fi direcţionate către Ambasada Franţei din România şi vor ajunge la poporul francez împreună cu dorinţa de revenire la normalitate şi pace în întreaga lume.
„Această campanie - spune iniţiatorul ei, conf. univ. dr. ec. Ovidiu-Aurel Ghiuţă, preşedintele de onoare al A StI DC - reprezintă un semnal că suntem alături de poporul francez îndoliat şi dorim ca valorile europene precum pacea, toleranţa şi multiculturalitatea să primeze”.
Cei care doresc să-şi exprime mesajele de solidaritate pentru victimele atentatului de la Paris sunt aşteptaţi în corpul E, la parter, între orele 10.00-16.00, în cursul acestei săptămâni.
Pentru mai multe detalii se poate accesa şi pagina de Facebook a A StI DC.