Şeful Postului de Poliţie al comunei Fântâna Mare este vizat de o anchetă a Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Serviciul Teritorial Suceava, acuzaţiile făcând referire la o presupusă faptă de abuz în serviciu. Agentul-şef principal Daniel Varvara a fost adus ieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a fi audiat de un procuror.
Din informaţiile pe care le avem, anchetatorii au o sesizare de la un şofer care a fost implicat într-un eveniment rutier şi care a reclamat că agentul a refuzat să-i înregistreze documentele privind respectiva tamponare. Acest refuz a fost interpretat de respectivul conducător auto ca o încercare a poliţistului de a se alege cu un folos de pe urma sa.
După audieri, poliţistul a plecat din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava fără ca împotriva acestuia să se ia vrea măsură restrictivă.
În aceste condiţii, rămâne de văzut care vor fi acuzaţiile concrete faţă de subofiţerul de poliţie şi dacă acestea rămân în picioare după audieri.
Procurorul Maria Cristina Ciornei, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a confirmat doar că în cauză se efectuează o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunii de „abuz în serviciu”, iar în această fază a anchetei nu se pot oferi mai mult detalii.