La Biroul francez de la Casa Prieteniei Suceava sunt programate miercuri, 18 noiembrie, începând cu ora 18:00, mai multe activităţi culturale intitulate„sinestezii francofone”. Organizatorii ne-au spus că, iniţial, evenimentul propus a fost conceput ca o acţiune sinestezică ce îmbină armonios, ludic, vesel, toate artele, reprezentate prin elevii francofoni și francofili din cele trei licee partenere, Colegiul Naţional „Petru Rareș”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava. Ca urmare a atentatelor care au avut loc pe 13 noiembrie în Paris, activitatea de miercuri va aborda diferit tema propusă, devenind prilej pentru a milita prin artă împotriva violenţei, prejudecăţilor rasiale, religioase, chiar muzicale care au avut consecinţe atât de tragice. Programul cuprinde prezentarea unei expoziţii de afișe împotriva violenţei, luări de poziţie observate în comunitatea virtuală în favoarea solidarităţii franco-române, momente artistice cu mesaje de promovare a principiilor, valorilor umane fundamentale, flagrant încălcate atât în Franţa, cât şi în România. Coordonatori ai acţiunilor de la Casa Prieteniei sunt prof. dr. Petronela Munteanu, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, şi prof. dr. Cristina Hetriuc, de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava.