Biserica Sfântul Nicolae, monument medieval reprezentativ pentru municipiul Suceava, este ignorată de autorităţile locale. În prag de iarnă, biserica situată în centrul municipiului Suceava are două geamuri sparte, instalaţia termică învechită şi pictura deteriorată. Deşi lăcaşul de cult este important pentru istoria şi cultura municipiului, fiind o biserică în care anual intră un număr însemnat de turişti, nu s-au făcut reparaţii de zeci de ani.
Proiect respins de autorităţi
Biserica Sfântul Nicolae, una dintre cele mai vechi biserici din municipiul Suceava, aflată în zona centrală, în apropierea Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” şi lângă Hotelul Continental (Arcaşul), trecută pe lista monumentelor istorice la categoria A încă din anul 2004, se află în incapacitatea financiară de a întreprinde o serie de lucrări urgente, necesare în vederea desfăşurării în condiţii adecvate a activităţilor religioase. Deşi Parohia Sfântul Nicolae a solicitat Primăriei Suceava un ajutor financiar, pentru înlocuirea instalaţiei termice şi a ferestrelor din incinta locaşului de cult, proiectul a fost respins de două ori, în luna septembrie şi în luna octombrie, de consilierii locali.
Reparaţii necesare
Preotul Nicolae Marius Paicu, doctor în teologie şi lector universitar, paroh al bisericii Sfântul Nicolae, s-a arătat surprins de faptul că nu a găsit înţelegere la o parte dintre consilierii locali, mai ales că la biserica pe care o păstoreşte acum nu s-au făcut reparaţii de zeci de ani şi nici nu s-au solicitat vreodată fonduri până acum de la municipalitate.
„Sunt două geamuri sparte, instalaţia termică este foarte veche şi ne aflăm în prag de iarnă. Ferestrele foarte vechi, construite pe cadru metalic, sunt incapabile să etanşeizeze adecvat incinta lăcaşului de cult, iar încălzirea este ineficientă datorită lipsei unor calorifere cu randament termic ridicat. Această situaţie a dus la degradarea rapidă a picturii interioare, degradare care nu poate fi evaluată decât de specialişti în domeniu. Nu avem fonduri suficiente pentru a face aceste lucrări, de aceea am solicitat sprijinul Consiliului Local al municipiului Suceava. Este vorba, totuşi, de o biserică-monument, aflată în centrul municipiului şi reprezentativă pentru istoria şi cultura oraşului nostru, o biserică în care anual intră zeci de turişti, dar care acum se află într-o situaţie dificilă. Costurile pentru curăţarea picturii interioare se pare că vor fi mai mari decât repictarea bisericii, dar acestea sunt lucruri la care ne gândim în viitor. Urgenţa acum este înlocuirea ferestrelor şi înlocuirea instalaţiei termice”, ne-a spus părintele Nicolae.
Ultima restaurare a bisericii a fost făcută în perioada 1974-1980
În monografia bisericii Sfântul Nicolae din Suceava, construită pe locul cimitirului bisericii, scrisă de dr. Ion Mareş, acesta a precizat că biserica Sfântul Nicolae este un „monument clasat în categoria tezaur a patrimoniului naţional imobil”. Arhitectural prezintă particularităţi care se întâlnesc la puţine biserici, cum ar fi turnul-clopotniţă ridicat pe pridvor, forma interioară dreptunghiulară a altarului, boltirea acestuia etc. „Cea mai veche menţiune a bisericii Sfântul Nicolae este o însemnare în slavonă pe un Tetraevanghel aflat în colecţia Sfântului Sinod din Sofia, care a fost dăruit în anul 1519 bisericii Sfântul Nicolae din Suceava de către cămăraşul de vistierie Mateiaş, fiul lui pan Grumaz pârcălabul”, se precizează în monografie.
Ultima restaurare a bisericii a fost făcută în perioada 1974-1980, fiind efectuate o serie de reparaţii curente, înlocuiri la pardoseală ş.a. Tot atunci tabla de fier a acoperişului a fost schimbată cu tablă de cupru, restaurarea realizându-se după proiectul întocmit de Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti, arhitect proiectant fiind Nicolae Diaconu şi paroh Severin Brăteanu. În jurul bisericii Sfântul Nicolae, după cum am aflat din monografie, se află vechiul cimitir, păstrat pe o mică suprafaţă. Nu sunt însă cruci care să mai marcheze mormintele. „O parte din cimitir a fost distrusă prin săparea fundaţiilor Hotelului Continental (Arcaşul). În anii din urmă, prin săparea unor canale lângă biserică, pentru diferite lucrări edilitare, au fost răvăşite mai multe morminte din perioada feudală. Dintr-un asemenea mormânt a fost recuperat un şiling polonez din anul 1621, emis la Riga, de către Sigismunt (Zygmunt) III Wasa (1587-1632)”, a spus dr. Mareş.
În luna mai 2010 au fost efectuate săpături arheologice preventive (colectivul de arheologi de la Muzeul Bucovinei din Suceava a fost alcătuit din Florin Hău, dr. Ion Mareş şi Ştefan Dejan), fiind cercetată o mică suprafaţă din vechiul cimitir, amplasată la 11 m de biserică, pe latura de nord a acesteia. Investigaţiile arheologice au adus informaţii importante referitoare la datarea monumentului. Pe suprafaţa cercetată arheologic au fost descoperite 61 de morminte (copii, adolescenţi, maturi, bătrâni, femei şi bărbaţi), înhumările şi reînhumările fiind din secolele XV-XVII. Inventarul arheologic descoperit în morminte constă din monede de argint şi de cupru, nasturi globulari, bucăţi de textile cu fir metalic (argint aurit), un inel de cupru.
„Să cinstim jertfa înaintaşilor noştri”
Concluzia dr. Mareş este aceea că biserica Sfântul Nicolae din Suceava exista cu siguranţă în timpul lui Alexandru cel Bun, în primele decenii ale secolului al XV-lea. Părintele paroh ne-a mai spus că are în vedere amenajarea curţii interioare a bisericii. „Curtea bisericii, momentan, este deschisă tuturor, fiind un adevărat parc în care câinii sunt scoşi la plimbare (şi nu numai) şi în care de multe ori au loc <petreceri> ce au dus nu o dată la profanarea locaşului sfânt. Se uită că de fapt toată zona ce împrejmuieşte biserica a fost şi încă este un cimitir în care se odihnesc moşii şi strămoşii noştri. De aceea, ar trebui din partea noastră, a tuturor, să manifestăm mai multă cuviinţă atunci când ne aflăm în această zonă şi ca atare să evidenţiem importanţa spaţiului sacru printr-o îngrădire adecvată. Din păcate, doar cu ajutorul credincioşilor din parohie nu vom reuşi să demarăm aceste lucrări de reamenajare a locaşului de cult şi a spaţiului aferent lui. De aceea, nădăjduiesc că cei din conducerea municipalităţii, şi nu numai, vor conştientiza că cererea noastră de finanţare nu este o solicitare fără fundament, ci are ca suport, pe lângă evlavia cuvenită Sfântului Ierarh Nicolae, şi dorinţa ca acest locaş de cult medieval să ridice prestigiul cultural şi estetic al oraşului nostru dorit, în mod paradoxal, de aceiaşi consilieri ce au refuzat finanţarea noastră, capitală culturală europeană. Cei care cred că este important să păstrăm şi să înfrumuseţăm ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri prin jertfa lor au posibilitatea acum să ne întindă o mână de ajutor, fie că sunt autorităţi, firme, persoane fizice”, a completat parohul bisericii.
Se pot dona sume de bani în contul deschis la BCR Suceava RO19RNCB0234037008870001 sau puteţi lua legătura cu preotul paroh Nicolae Paicu, la numărul de telefon 0745 160 687.