Seria de proteste în stradă, pornite săptămâna trecută şi la Suceava, după modelul celor din ţară, s-a încheiat aseară, când era programat primul protest din această săptămână.
Manifestarea, care se dorea a fi una de amploare, la care se estima prezenţa a minim 500 de oameni, s-a dovedit a fi o replică palidă a celor de săptămâna trecută, pe scările Primăriei Suceava adunându-se abia o mână de oameni.
Aşa se face că, la protestul autorizat de municipalitate, cât şi de formele de ordine, numărul jandarmilor şi poliţiştilor care erau prezenţi într-o laterală a sediului Primăriei, veghind de la distanţă desfăşurarea manifestării publice, era mai mare decât numărul protestatarilor.
O „pată de culoare” care a încercat să anime atmosfera, doar-doar se adună mai mulţi protestatari, s-au dovedit câţiva reprezentanţi ai galeriilor meciurilor de pe Areni, care au scandat câteva lozinci, care mai mult aveau legătură cu fotbalul decât cu protestele antisistem. Dar şi aceştia s-au potolit rapid, iar după numai 10 minute au decis să plece la o bere, undeva, ceea ce i-au îndemnat şi pe jandarmi, spunând că nu are rost să îşi mai strice vocea degeaba pe acolo.
La fel ca protestele din ţară, la care numărul participanţilor a scăzut simţitor de la o zi la alta, cele de la Suceava par să fi ajuns la final.