Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au fost răniţi grav în timp ce traversau strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 17.20, pe strada Sucevei din Fălticeni, pe locul marcat din faţa Colegiului Naţional „Nicu Gane” din localitate.
Din ancheta preliminară a poliţiştilor rutieri rezultă că Vasile Pîslariu, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Fălticeni, aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan, i-a surprins şi accidentat pe Angela L., în vârstă de 53 de ani, şi Petru L., de 56 de ani, ambii localnici, care se aflau în traversarea străzii.
Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Fălticeni. Din primele investigaţii medicale a rezultat că femeia a suferit o fractură de bazin şi leziuni multiple la nivelul membrelor, în timp ce bărbatul a suferit o fractură de braţ.
Poliţia precizează că atât şoferul cât şi victimele au fost verificate cu etilotestul, rezultând alcoolemii 0 în cazul tuturor.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă ancheta, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul şi a face încadrarea juridică a faptei.