Unul dintre cei mai mari regizori şi scenarişti din România, Mircea Drăgan, a primit titlul de Cetăţean de onoare al judeţului într-o ceremonie festivă a Consiliului Judeţean Suceava. Maestrul Mircea Drăgan a participat ieri la şedinţa în cadrul căreia consilierii au aprobat acordarea titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava.
Propunerea pentru acordarea acestui titlu a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Acesta a declarat că intenţia de a-i acorda maestrului Mircea Drăgan acest titlu s-a născut după ce a avut o întâlnire cu acesta, în cadrul căreia şi-a dat acordul pentru a folosi o secvenţă din filmul „B.D. la munte şi la mare” pentru un clip de promovare a Aeroportului „Ştefan cel Mare”.
Nechifor a spus că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu Mircea Drăgan, acesta a oferit Consiliului Judeţean dreptul de a folosi filmele pe care el le-a regizat.
„Maestrul Mircea Drăgan a avut o contribuţie excepţională la cultivarea spiritului românesc, întrucât de-a lungul carierei sale de regizor şi scenarist a promovat, în cadrul filmelor sale istorice, imaginea judeţului Suceava şi a personalităţii celei mai importante a istoriei Moldovei, domnitorul Ştefan cel Mare”, a spus Nechifor. El i-a mulţumit regizorului Mircea Drăgan pentru că „a trăit în Bucovina” atunci când a filmat „Fraţii Jderi”, „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” şi „Neamul Şoimăreştilor”. „Maestrul Mircea Drăgan ajuns să cunoască viaţa noastră şi a încercat să surprindă pe peliculă lucruri care la momentul respectiv erau mai puţin uşor de făcut. A fost primul regizor din România care a integrat imaginea bisericii noastre Putna sau Mănăstirea Dragomirna într-un film epopee al artei noastre cinematografice”, a subliniat Nechifor, care a amintit că pentru filmele sale istorice regizorul a ales locaţii precum Suceava, Voroneţ sau Suceviţa, sau satul Mitocu Dragomirnei.
Mircea Drăgan a mai regizat filme precum „Columna”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă” sau „BD la munte şi la mare”.
Mircea Drăgan: Este o onoare pe care nu am mai primit-o nicăieri
Maestrul Mircea Drăgan a venit în mijlocul consilierilor judeţeni şi al tuturor celor care au ţinut să fie prezenţi la acest eveniment alături de soţia sa, actriţa Ioana Drăgan. Regizorul a fost primit cu aplauze îndelungi, fiind vizibil emoţionat de acordarea acestei distincţii. După votul consilierilor prin care s-a aprobat acordarea titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava, preşedintele CJ i-a înmânat lui Mircea Drăgan o diplomă specială, realizată în mod asemănător cu vitraliile, respectiv o pictură pe sticlă realizată de maicile de la Mănăstirea Dragomirna.
„Vreau să vă mulţumesc pentru această mare onoare pe care nu am mai primit-o nicăieri”, şi-a început Mircea Drăgan discursul. El a spus că a primit acest titlu din partea Consiliului Judeţean Suceava, într-o zonă a ţării „care îmi este dragă din multe şi multe considerente”. Mircea Drăgan le-a mulţumit tuturor pentru că s-au gândit la el atunci când i-au acordat distincţia, dar mai ales la filmele sale.
Mircea Drăgan a ţinut să precizeze că deşi „nu vrea să împartă această onoare cu nimeni”, este de datoria lui să amintească faptul că „la obţinerea acestei împliniri a carierei mele” au contribuit toţi cei care şi-au adus aportul la realizarea filmelor sale. „Vreau să-i fac pe toţi părtaşi la acest moment foarte important pe care îl primesc cu mare cinste eu, dar care se datorează şi altora. Şi nu pot să uit de contribuţia cetăţenilor acestei părţi de ţară binecuvântată de Dumnezeu, care au petrecut multe zile, fără plată, pentru realizarea acestor filme”, a spus Mircea Drăgan.
Regizorul Mircea Drăgan l-a evocat pe Gheorghe Cozorici, actor care s-a născut în comuna Arbore
Nu în ultimul rând el a ţinut să-l evoce pe marele actor Gheorghe Cozorici, cel care l-a interpretat pe domnitorul Ştefan cel Mare în filmele „Fraţii Jderi” şi „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475”. „Bucovina, care a dat atâţi mari oameni de artă, ştiinţă şi cultură, l-a dat şi pe Gheorghe Cozorici, născut în comuna Arbore, cel care a dat viaţă unui personaj istoric, Ştefan cel Mare, cel mai iubit om din istoria României. Închei prin a vă exprima din nou mulţumirea mea profundă, pe care o văd ca o recunoştinţă, poate puţin tardivă, dar bine-venită pentru cei ce mai supravieţuim, pentru cinematografia română care a realizat epopeea istorică a poporului nostru”, a mai declarat Mircea Drăgan. El a subliniat că toate filmele pe care le-a realizat, transpuse pe DVD, le-a pus la dispoziţia Consiliului Judeţean pentru a fi folosite „când vor, cum vor şi unde vor”.
După discursul maestrului, Cătălin Nechifor i-a mai oferit acestuia „Lada de zestre” a judeţului, în timp ce scriitoarea Luminiţa Aldea i-a oferit regizorului două dintre cărţile sale.
Prezent la ceremonia de ieri, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa, a ţinut să sublinieze faptul că „suntem onoraţi şi mândri să facem parte din acest proiect şi să promovăm adevăratele valori, adevărate elite intelectuale ale poporului român”. De altfel, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a mai anunţat că instituţia pe care o conduce a semnat ieri un acord de parteneriat cu Universitatea Suceava şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru proiectarea filmelor oferite de maestrul Mircea Drăgan. Nechifor a spus că acesta este „un prim pas al acestui proiect cultural, de renaştere a noastră ca naţie”. Ceremonia de ieri s-a încheiat după ce Cătălin Nechifor i-a oferit rectorului Valentin Popa o copie a afişului original al filmului „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475”. Filmul a fost proiectat ieri în sala Auditoriumului „Joseph Schmidt” de la Universitate, în prezenţa maestrului Mircea Drăgan.