Un bărbat din municipiul Suceava a constatat, peste noapte, că maşina i-a fost sustrasă, avariată, după care hoţii i-au adus-o înapoi exact în acelaşi loc. Păgubitul, Iulian V., în vârstă de 64 de ani, a sesizat Poliţia municipiului Suceava duminică dimineaţă, în jurul orei 7.00. El a relatat că a parcat, sâmbătă seară, autoturismul VW Golf pe strada Aurel Vlaicu, în faţa imobilului în care locuieşte, iar a doua zi l-a găsit avariat. Autoturismul era avariat la bara din faţă şi la capotă, în timp ce portiera dreapta spate prezenta urme de forţare.
Din interiorul autoturismului lipseau un radiocasetofon auto şi o cheie care la data furtului era în contact.
Din scenariul conturat de anchetatori rezultă că autorul sau autorii au forţat portiera maşinii, au plecat cu autoturismul, iar după ce l-au avariat l-au readus în acelaşi loc.
Proprietarul a estimat prejudiciul la aproximativ 2.500 de lei.
Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Suceava au deschis un dosar penal, încercând să stabilească cine a comis furtul.